Malasorte s-a gandit el asa la mine si la parerile mele, asa ca nu pot decat sa ma conformez si sa incerc sa-mi dau cu parerea (faza asta cu Oracolul din Delphi mi se pare geniala) legat de un subiect care, da, nu prea ma pasioneaza intr-adevar.
Nu stiu exact de ce parte a baricadei ar trebui in mod normal sa fim. Nu stiu nici daca ar trebui sa fim de vreo parte a ei, pentru ca, in idealismul meu, nu cred ca ar trebui sa existe vreo baricada. Dar cum nu vorbesc despre valori morale ci numai despre o impartire a romanilor, catalogata de un anume curent politic, trebuie sa fiu si eu de o parte sau de alta. Singura problema e ca, intr-adevar nu ma intereseaza problema asta si, cel putin din punctul meu de vedere, nu conteaza de care parte esti, atat timp cat esti de partea care trebuie.
Asadar, ca sa nu mai bat campii aiurea eu zic ca important e sa faci ceva pentru tara asta si pentru neamul asta care e vai de capul lui. Important e sa nu mergi cu turma care vezi ca se arunca dupa stanci, important e sa lasi ceva in urma, ceva bun, care sa schimbe in bine mentalitati, care sa trezeasca atitudini ingropate adanc si uitate undeva, intr-un colt de lume. E important sa nu uiti ca datorita stramosilor tai existi astazi in spatiul asta, ca ei sunt un exemplu de curaj pe care nu multi il mai au astazi. Si mai important e sa cauti curajul asta in interiorul tau si sa te misti. Sa te misti odata cu valul, sau impotriva lui, atunci cand valul merge aiurea. Important e sa nu votezi niste cretini, atat timp cat vezi ca nu sunt in stare sa te reprezinte. Important e sa acorzi increderea votului tau unor oameni care crezi ca ar putea face ceva pentru tara asta si la nivel individual sa observi schimbarile in bine, si pentru tine.
E important sa crezi in principal in fortele tale, mai ales atunci cand simti ca te lupti cu morile de vant. Important e sa fii drept si de neclintit, mai ales in fata nesimtirii, a indiferentei, sa poti sa spui raspicat ceea ce crezi. E important sa nu te lasi influentat de mentalitatea generala, pentru ca altfel chiar vom deveni o tara de hoti si manelisti.
Important e sa faci bine, chiar daca uneori binele tau e inteles gresit. E important sa mergi pe drumul tau, ala drept, ala care stii ca, indiferent de piedici si greutati te va duce unde trebuie.
Si cel mai important e sa stai drept, in fata tuturor. Verticalitatea tine de increderea in sine, de respectul fata de sine si de puterea interioara. Cu alte cuvinte, tot partea dreapta e aia care trebuie, nu?
Hai ca iar nu am avut nici o legatura cu politica, asa cum se astepta cineva, dar cred ca a fost mai bine asa, nu Malasorte? Ma scuzi… Florin!
A! Sa nu uit! Pana la urma, dreapta sau stanga, cale de mijloc pentru cei care nu suporta extremele, cel mai important e sa crezi!
Arunca-te in nori
Si sufletul sa-ti fie praf de stele
Viseaza printre antici sori
La lacrimile mele.
Vreau sa ma intorc
O cale mi-e deschisa.
Pe aripi de loc O carte nescrisa. Maini desprinse de culori Te inalta, dincolo de nori.
Valuri dese albul tes
Doruri intalnite des.
Si nisipuri presarate,
De pletele tale spulberate.
Amestec ochi cu zambete furate
Si din zi, fac iarasi noapte.
Iar din noapte de fac zi
Plaja iar o vei primi.
Nu stiu lacatele sa desfac
Si finalul, il cunoscti fara sa-l fac.
Scoici in talpile tale
Povesti nenascute, plete si soare… mare!
Nu stiam ca-ti plac. De fapt, nici nu mi-am imaginat vreodata asa ceva. Credeam ca esti ca oricare, credeam ca sub masca aia a ta, nu se mai ascunde nimic care sa ma surprinda. Credeam ca ai parul lung doar la misto, nu si ca asta era semnul ploii.
Sau ca ochii tai pot fi doar niste ochi. Ce daca anunta furtuni pentru cei care nu stiu sa citeasca? Ce daca iti ingheata sangele in vene cand ii privesti? Ce daca spun exact pe dos fata de ce ar trebui sa spuna? N-am stiut… pana azi.
Mergeau impreuna la cumparaturi. Erau nedespartiti la sfarsit de saptamana, mai ales cand spionau fetele dupa rafturi. Lui ii placeau fufele alea de liceu, atat de snoabe incat le scaparau ochii dupa el. I-ar fi placut sa le adune pe toate si sa le dea foc. Sau macar sa le gaseasca o locuinta in desert, departe de tentatii.
Ea, in schimb, privea nepastoare la toate astea. Ii placeau atingerile si culoarea albastra. O definea cel mai bine. Adora sa fie folosita, sa stie ca de ea depinde fericirea unora. Dar cel mai mult ii placea sa calatoreasca. Sa treaca prin mai multe maini, sa simta povestile lor, sa vada in fiecare zi ceva nou si, din fiecare loc sa pastreze cate o amintire. Ce-i drept, vazuse multe la viata ei. Deja pielea neteda de alta data pastra urme ale unei folosiri indelungate. Iar albastrul ochilor ei, incepea de acum sa se estompeze. Dar ei nu-i pasa. Importanta era experienta si ea, nu ducea lipsa de asta.
El in schimb, mergea mai tot timpul pitit de ochii lumii, ca sa-i lase ei toata atentia. Se dovedea folositor doar la chestii marunte, de zi cu zi. Pastra in el, maruntisuri, taceri si lipsuri. Dar cea mai mare multumire a lui era faptul ca stia sa o protejeze pe ea…
Astazi in schimb, cineva mult prea aiurit a lasat-o pe masa. Ii placea lumina, ii placea si sa mai scape de sub protectia lui severa, din cand in cand. Era fericita ca o lasase pe masa, langa cana de cafea cu lapte si gemul ei preferat. Adora culoarea lui rosie si semintele acelea care se ingramadeau in borcan, gata sa explodeze in orice moment. Le privea fascinanta si de cateva ori a reusit chiar sa-si imagineze gustul lor.
Ar fi vrut sa aiba o viata mult mai palpitanta, desi mainile celor care o foloseau ii ofererau de fiecare data placeri nebanuite. Important era sa fie folosita, dar nu injosita. Ii placea sa le dea aproape totul. Numai asa simtea ca traieste.
Dar in dimineata asta, cineva a hotarat ca nu mai are nevoie de ea. Drept urmare, s-a aplecat asupra ei si a mutat-o mai aproape de borcanul cu gem. Ii simtea si mai tare mirosul acum. Si, parca pentru o clipa a realizat gustul semintelor de dincolo de sticla transparenta. De fapt, gustul acela devenea apasator, rosul gemului parca acum ii invadase pielea, iar ochii ei
albastri, deveneau din ce in ce, purpurii. Lingurita de gem era acum, nu in borcan ca de obicei, ci asezata chiar pe fata ei. Visul i se implinise. Simtea aroma zmeurei atat de aproape, atat de a ei si credea ca stapanul ei i-a facut in sfarsit un cadou adevarat.
Realitatea era alta insa: ea expirase demult, asa ca nu se va mai simti folosita niciodata. Stapanul il folosea acum mai mult ca oricand pe el, cel care pana in dimineata asta ii fusese adevaratul protector. De la maruntisuri, trecuse si el acum, la adevaratele placeri.
Ea a ramas uitata pe masa din bucatarie, mult timp, manjita de zmeura si seminte. Ochii ei s-au inchis cu timpul. El, in schimb si-a gasit rapid o alta de care sa aiba grija. Se pare ca incepusera sa-i faca si lui cu ochiul… obiectele care lucesc. Acum pastra in el, o diva aurie, cu parul lung, voluptoasa si mai mult decat orbitoare. Era destul de scumpa la vedere, iar ochii ei, cereau intotdeauna mai mult… si mai mult…
Nu mergeau niciodata impreuna la piata. El isi amintea din cand in cand de ochii aceia albastri care cautau printre rafturi. Dar acum, era fericit. El era portofelul, pe cand ea, doar o linie de credit….
Îngerii vin pe Pământ din diverse motive…numai că motivele sunt atât de diferite față de ceea ce neimaginăm noi… Unii au greșit și au căzut, alții au neglijat, alții au amânat… dar cei mai mulți nu își aduc aminte… Alții au misiuni și trebuie să le ducă la indeplinire. Pe aceștia nu îi puteți iubi, vă vor face să suferiți. Vă vor frânge inima. Sunt intangibili. Sunt inumani. Sunt minunați și reci. Și mai sunt alții care vin pentru a fi calzi. Și tocmai aceștia sunt atât de neștiutori, încât, par de neatins, neverosimili, ai nimănui și ai tuturor, niște străini cu obraz alb și dulce. Sunt paradoxali, pentru că știu totul, părând a nu mai ști nimic… Treaba lor este să facă orice, să trăiască totul, să uite de orice prejudecată și de orice regulă, dar le vine așa de greu… și totuși o vor face. Pentru că altădată, misiunea lor a fost să ajute oamenii, dar pentru că nu i-au înțeles, nu au știut nici cum să îi sfătuiască. Din prea multă gingășie, din prea multă pudoare, devin nefolositori, de aceea, vor deveni înțelepți prin experiență și nu prin asceză. Poate vor fi agresați, poate vor fi părăsiți, poate vor fi jigniți. Vor suferi mereu, însingurați și însângerați fără motiv, urâți pentru firea lor curată, nepământeană, de neînțeles, enervantă pentru oameni. Pentru că ei, orice ar trăi, o fac fiind la fel de puri și de îngăduitori, iertând și plângând pe drumul lor. Dacă vreodată îi întâlniți, gândiți-vă că sunt altfel și că regulile nu li se potrivesc. (Camelia Radu)
