Petrecem prea puțin
Pentru ca Pământul
Să ne fie lin.

Ne grăbim prea mult
Pentru ca zarul
Să nu fie surd.

Alergăm prea repede.
Când inima în nimeni nu mai crede.

Însă ochii…mici scântei aparte
Vorbesc plini de înțelesuri,
Printre șoapte.

Și atunci când nici nu știi
Ferestrele lor târzii
Se deschid înspre zare
În jocuri fugare.

În verzi-albastre chingi te prind
Printre quasari călătorind
Și te leagă, cu fire invizibile
Iubind.

Dar noaptea, când lumina se așează
Când lumea întreagă se distrează
Și viața și soarta capătă daruri
Peste cărți jucate la zaruri.

Iar sufletele, de roți grele încinse
Se trezesc în dansuri nesfârșite prinse.
Sunt pentru a mia oară faruri
Aruncate-n zbor de zaruri.