Ultima Regină

Dragă Românie, ți-ai pierdut Regina! Știu, nu era Regina ta, cum nici alte regine dinaintea ei nu au fost ale tale. Știu, Românie dragă, că tu nu ai nici regi, nici regine, nici dumnezei. Știu că singura autoritate pe care o recunoști dintotdeauna este scuipatul semințelor în țărâna drumului și bârfitul prin biserici, în fața „icoanelor” pe care le invidiezi. Știu, dragă Românie că nici în secolul al XXII-lea nu ai să te deștepți și nici atunci nu vei avea vreun dumnezeu deasupra capului, altul decât cel pe care pretinzi cu ipocrizie că îl ai acum!

Ți-ai pierdut ultima Regină, Românie și nici măcar nu ai avut decența să taci la trecerea ei spre cele veșnice. Ai bălăcărit-o de parcă ar fi fost una dintre spălătoresele de parbrize de la colțul străzii care, în zi de sărbătoare, își pune pantofii cu toc și vine la pupat moaște și pomană electorală. Ai hulit-o de parcă ai fi știut din alte surse decât radio șanțul care te definește, ce viață a avut Majestatea Sa, ultima ta Regină.

Când ea mergea spre întâlnirea cu Dumnezeul ei, că de al tău nu poate fi vorba, tu, România mea dragă, îți făceai nervi pentru potcoave de cai morți, cereai mici și bere la colț de stradă, înjurai prin birturi și îți murdăreai obrazul ca ultimii farisei ai Ierusalimului de altădată, cerând răstigniri, dovezi de loialitate, desprinderi de trecut și false mărturii ale devoțiunii.

Regina ta, Românie, de astăzi nu mai este. Au pierit odată cu ea toate atributele pe care tu, scumpa mea țară nu le vei avea niciodată, decât presărate ca mărgăritarele, pe ici, colo, printr-o mână de  conservatori nostalgici după verticalitate, eleganță, sobrietate, noblețe, bun simț și dreptate.

Tu nu știi, România mea ce înseamnă toate cele de mai sus. Pentru că tu ți-ai trădat de mii de ani domnitorii. Tu ai complotat mereu pe ascuns să vinzi capetele încoronate care te-ar fi condus spre toate atributele acestea, cu greutate ce-i drept, dar cu succes. Tu, care ai stat atâtea secole în calea multora, tot tu, cea admirată de mari imperii, tu ai hotărât singură să își răstignești viitorul. Ai trădat orice sânge albastru ai avut vreodată, orice speranță de a mă lăsa pe mine să îmi cresc copiii într-o țară dreaptă. Ai vândut pe mai nimic, fiecare domn pe care l-ai avut și fiecare dumnezeu care nu ți-a slujit intereselor tale meschine. Puțini au ars de vii odată cu bisericile lor și, urmașii acelora sunt cei care astăzi, țin doliu după Regină, România mea. Tu, în schimb, ai uitat cine a făcut România Mare. Tu ai ales să uiți cui îi datorezi astăzi că trupul tău nu a fost sfârtecat la zaruri de toți cei care și-ar fi dorit o bucată din el. Ai, uitat, Românie, cum strigai „Libertate”, pe Câmpia Libertății. Ai uitat câți au murit pentru ca ție să ți se rupă astăzi că îți îngropi Regina!

Știi tu, oare, ce înseamnă o viață chinuită? Sau poate crezi că a sparge semințe în fața televizorului deschis pe posturi de manele înseamnă trai greu? Știi oare, ce înseamnă să fii Regină fără regat? O condamni că nu știa românește? Draga mea țărișoară, tu ai vândut domnitori români cu sânge neamestecat, pentru trei arginți, după pohta inimii, Regina aceasta de ce ar fi trebuit să învețe românește pentru o țară care nu a vrut-o? Și, pentru cultura ta generală, dacă mai știi cumva ce înseamnă sintagma asta, ultima ta Regină a știut românește. Dar a avut mult prea multă eleganță ca să nu trâmbițeze asta și spărgătorilor de semințe care nu au recunoscut-o niciodată drept regina lor.

Vorbești de averi fabuloase, rupte din trupul țărișoarei tale? Hai să vedem cum te opui astăzi vânzării bucată cu bucată a pădurilor tale, cum stai și înghiți ceanurile de la Roșia Montană doar ca să rămână țara ta bogată și nu alții, hai să vedem cum îți respecți trecutul și plătești taxe și intri în muzee ca să îți cinstești cea mai mare bogăție a ta, hai să te vedem, Românie dragă cum construiești spitale și nu mai dai șpăgi, cum nu îți mai lași copiii și medicii să plece să lucreze pentru străini, îmbogățindu-i pe alții și apoi vorbește, draga mea țărișoară despre Regi și Regine care ți-au furat aurul cu vagoanele. Vorbește când vei fi în locul acelor regi percheziționați la ieșirea din țară până la piele, vorbește după ce vei citi documentele în care s-a scris la vremea aceea cu ce inventar de obiecte au plecat ei, abdicând și lăsându-te pe tine, săraca, pradă șacalilor. Vorbește și critic-o pe ultima ta Regină abia după ce vei fi aflat care a fost prima declarație a soțului ei, când a călcat pe pământ străin, spunând că nu își recunoaște abdicarea, fiind forțat să semneze acel act.

Hai, România mea dragă, vorbește mai bine despre cum știi tu, oricând, mai bine, despre orice, în special despre lucrurile pe care nu le cunoști pentru că nu ai fost acolo și nici nu ești în stare să pui mâna pe o carte înainte să deschizi gura. Dar, mai presus de toate, mă întreb, oare unde îți este ultimul dram de umanitate, Românie dragă? Acea umanitate pe care te revolți că nu o vezi în străinătate ori de câte ori mă faci de râs când spargi semințe și prin alte țări? Unde îți este, Românie, umanitatea aceea pe care o clamezi ori de câte ori ți se rupe o unghie și ai pretenții ca președintele să declare doliu național pentru asta?

Românie… ți-a murit Regina. Și tu nu ai fost acolo, la căpătâiul ei, pe ultimul ei drum. Nu i-ai aprins o lumină, ca măcar după moarte să poată fi împăcată. Nu ți-ai cerut iertare că nu ai avut decența să o petreci pe drumul ăsta, dacă nu ca pe regina ta, ca pe un nobil care a dorit să rămână veșnic legat de țara care a renegat-o în timpul vieții. O față regală, care, prin „simplul” ei rang merita respect, dacă nu pentru viața exemplară care ți-ar servi drept model.

Știu că și dacă vei citi aceste rânduri, viața ta va merge înainte oricum. Ai lipsit tu de la înmormântarea ultimei tale Regine, de ce te-ar mișca acum, niște cuvinte? Dar, să nu uiți, România mea, că așa cum ai judecat tu fiecare respirație a ultimilor tăi regi, cu aceeași măsură vei fi și tu disecată, ori de câte ori te vei mai da cu capul de icoane, prin biserici. Să nu uiți, Românie dragă, când copiii tăi te vor lăsa singură la bătrânețe plecând să muncească prin străini că, odată, ai avut niște întemeietori. Niște domnitori. Și mai apoi, niște regi. Și de toți ți-ai bătut joc, trădându-i sau alungându-i. Să nu uiți asta, nici când vei cerși la poarta Europei, apă și pământ…acel pământ pe care tu îl vinzi acum fără să îți pese că pentru el…alții au murit în închisori și l-au scăldat în sânge.

Nu mă aștept să te trezești vreodată Și, dacă o vei face, cu siguranță, eu nu voi mai fi aici să te văd. Pentru că tu, România mea dragă, ai pierdut odată cu ultima ta Regină, orice urmă de demnitate pe care ai fi putut să o ai. Și odată cu ea, pe toți aceia care ar fi mai putut să te scoată vreodată din mocirla în care îți place să te bălăcești.

PS: Le mulțumesc tuturor acelora pentru care anumite valori încă mai simbolizează ceva și care au reușit în această zi să fie alături, măcar cu gândurile și sufletele de Casa Regală a României și să omagieze așa cum se cuvenea un om, un simbol!