E ceasul nouă. Oră ruptă-n zid
Peste tăceri se-așterne-n goană somnul.
Înspre uitare, din tină te ridic
Iar orologiul cântă-n ceruri pentru amândouă.

Nu te-am cerut și nici în zar n-am dat
Când căutarea, la tine s-a oprit.
Cu o privire, timpu-ai răsturnat
Iar lumea toată s-a transformat în vid.
Nimic nu dăinuia…nici cer, nici nori, nici soare
Când trupu-mi respira doar verdele din mare.
Iar nopțile, când lângă sfere adormeam
O singură aripă de înger răscoleam.

Nu..n-am știut…
Nici când să plec, nici cât să mai rămân
Pân’ cel din urmă ceas am răsturnat.
Din colbul firii, adunat-am de pe drum
În limbi de foc, un car de cai uitat.
Și-am renunțat. La trupul cel de ceară
Ce din lumină începea să-mi ceară.
Am tot sperat că din otravă-ai să mă scoți
În schimb ai preferat
Să mă împarți cu toți.

E ceasul nouă…timpul iar s-a rupt
Tu mă privești de sus…
Eu uit, de pe pământ…