IMG_9071

Undeva, deasupra lumii, pe o terasa imensa, la lumina apusului, printre picaturi insangerate, nestiind inca prea exact cat de aproape sunt de visele mele. Si totusi, cele mai alambicate inflexiuni ale sufletului meu au simtit din plin:

Mai sunt cateva ore pana la ziua mea. Sunt in Iasi, pentru prima data in viata si imi dau seama abia acum cat de frumos poate fi totul, atunci cand sufletul iti e la locul lui. Dezamagirile, tristetile, toate framantarile fac parte dintr-un tumult care te prinde numai cu voia ta. In rest…mirosul de lemn ars, latratul unui cocos si cantecul interminabil al cainilor (inversiune voita) sunt toate, la locul lor atata vreme cat reusesti sa intelegi ca-s parte din viata, toate.

E drept, maturizarea vine cu varsta. Si pe drumul ei, cum spunea cineva, intr-o viata de demult. Eu vreau sa fiu pe drumul meu. Si imi dau seama ca nu e nici simplu, nici usor, nici la indemana oricui acest drum. Dar, pana la urma nici nu trebuie. Pentru ca drumul meu e doar al meu. O posesivitate dincolo de egoismul Eului. Nu mi-e usor nicio clipa. Momentele fericite sunt urmate cu precizie elvetiana si absolut instant de cele mai adanci tristeti. Cand inlocuiesti linistea si detasarea cu zbuciumul voit de frica insingurarii plictisitoare, asa se intampla.

Dar uite ca in urbea marilor nume literare ale natiei mele reusesc  sa imi amintesc de vechile juraminte. Acelea in care odinioara mi-am dorit sa fac lucruri frumoase pentru tara mea. Asta fac. Unul din visele mele se implineste deja de ceva vreme. Si am realizat asta, astazi.

In schimb..nu e suficient. Multumirea e sa se poata bucura cat mai multa lume de ceea ce faci. Si un alt vis de-al meu e sa si reusesc. Pentru ca cea mai mare rasplata a unui om vine atunci cand altii apreciaza ceea ce stie el sa faca mai bine. Orasul asta te invata multe. De la istorie, la literatura sau stil de viata linistit. N-am vazut nici macar o singura femeie cu adevarat frumoasa aici. Acea proverbiala frumusete a moldovencelor. Sunt, in schimb, romance ca peste tot. Acelea cantate de vechii poeti, de cand lumea. E un loc asezat, cu oameni asezati, in care un outsider se simte chiar ca la el acasa. Diferenta se simte doar la felul in care te agiti. Si…sincera sa fiu…incep sa ma intreb daca intr-adevar e ceva pentru lumea asta pentru care sa merite sa te agiti.

Mi-e clar ca eu si cu soarta mea suntem de ceva vreme in tratative. Ea sa ma renege, eu sa n-o las. Ce-i drept..si eu am renegat-o cu ceva vreme in urma.

Anyway….sunt la Iasi. Si maine va fi inca o zi fericita in care sa-i multumesc…sortii ca imi iubesc tara asta cu fiecare colt din trecutul ei.

Am vazut azi o biserica ridicata de Vasile Lupu. Da..acel Vasile Lupu…oropsitorul celor multi. In viata mea n-am vazut o lucratura mai aleasa! Cata munca….cat zel…cata daruire si elan..cata insufletire…doar ca peste sute de ani eu sa pot admira o asemenea lucrare. N-am cuvinte pentru tot ce am primit mostenire de la inaintasii mei. Si, nu stiu de ce, ori de cate ori le vad lucrarea simt sa le dau ceva inapoi, prin munca mea. Poate nu-i decat o datorie imaginara. Sau, poate, asa simte cateodata, un suflet de roman.

Dupa tare multa vreme mi-e un soi de bine din acela de..basm, de vise ca cele avute in ultima vreme. Fac parte dintr-un ciclu cosmic plin de energii debordante. Simt cum ma modeleaza, cum ma formeaza iar aceasta calatorie din inima Moldovei este, cu siguranta un pas important. Imi ard palmele ca pe vremuri, cand imi ardea stiloul de atata scris. E multa istorie aici. Si atat de frumoasa povestea ei…

A mea..parca se chinuie sa inceapa. Parca tot ce am trait pana acum m-a pregatit pentru fiecare pas pe care il voi face de acum inainte. Inca nu stiu tot ce imi doresc sau cum e mai bine sa imi doresc. Insa, stiu ca voi avea o alta viata de maine. Una in care, lumea asta imi va da doar ce are mai bun in ea, iar eu, voi inalta acest bine, prim munca mea. O parte din sufletul unei sanziene renascute.