Dacă ai știi…cât îmi e de dor să îmi privesc chipul în luciul apei, să alerg cu sufletul la gură prin păduri… să îți simt degetele încleștate în părul meu și să nu mă doară… azi am mai testat o idee. Sunt lucruri mai puternice în lumea asta decât voința noastră. Și îmi place să le descopăr, mai ales când mi se întâmplă mie.

Pe măsură ce se înghesuie zilele mă plac tot mai mult. Pentru că văd, de la o zi la alta ce amalgam interesant sunt. Îmi vine să râd și acum de oamenii care au impresia că mă cunosc. Nici eu nu mă cunosc în totalitate, cum oare m-ar putea cunoaște altcineva mai mult decât mă cunosc eu? Chicotesc acum.

Mă simt bine. Deși nu am niciun motiv. Licoarea asta translucidă de lângă mine nu are, ca de obicei, niciun efect. Da…uitasem că eu nu mă îmbăt de la apă. E o poezie tot ce mi se întâmplă. Și fiecare vers de-al ei mă duce tot mai aproape de desăvârșire. Într-o zi voi atinge perfecțiunea. Pentru că doar din ea am renăscut. E drum lung până acolo, însă.

Ce voiam? Prea puțin important. Contează mai mult, ce am primit. Ce primesc zilnic. Ce nu mi se dă din diferite motive. Dar ceea ce nu mi se dă, nici nu-mi mai pot dori, așa-i? Ochii mei sunt mai mult decât ar putea vreodată citi cineva în ei. Și iar îmi vine să râd. Flăcările nu pot fi deslușite. Decât doar de flăcări care ard la fel. Și cum lumea nu a împărțit curajul în mod egal tuturor… read my mind.

God…cât de frumoasă e lumea! Și e așa bine să poți respira! Știu… pentru mulți acum, bat câmpii. Dar oare ce contează oricine altcineva, mai mult decât contez eu acum?

Ai să mă cunoști! Ai să mă descoperi, încet, așa cum îți dorești. Vor fi toate, după măsura dorințelor potrivite. Doar..atât cât voi dori! Atunci când vom dori! La următoarea lună însângerată!