Cam cât de sus ai mai putea zbura
De n-ai fi iar legat de mâna mea?
Ce sori ar prinde iarăși ochii tăi
Dacă n-ar fi deja, înlănțuiți de-ai mei?
Și-n care lume te-ai mai învârti
De n-ar fi doar cuvântul ce doar eu l-aș mai putea  rosti?
Cât de departe te-ai mai înălța
Dacă n-aș fi în zbor, aripa ta?
Ce drumuri ai lăsa de dor
Când ochiul ți se – mbată de-al meu fior?
De unde cer să mai respiri
De nu l-ai mai purta, doar în priviri?
Vorbești de stele, bellisime și-albastre
Dar fără mine, cum zbori printre astre?
Cum, dimineața ziuă ți se face
Când toate-n tine, nu-ți dau pace?
Ce să atingi, cu suflet prins în chingi?
Suntem doar oameni, stele mult prea mici.

Cu toate astea, vino și respiră
Să vezi că universul nu-i doar o satiră!
Ia-mă de mână și vezi prin ochii mei
Tot ce nu ai putea vreodat’ vedea cu-ai tăi!
Și taci! Căci ceasul nu e încă gata
Astre și stele-ți hotărăsc azi soarta!