Toate îți arată cum e bine să faci. La orice pas, în orice lemn e un semn. Asta nu e de la mine, ci din înțelepciunea aia populară pe care rar o mai întâlnesc azi. Însă, uneori, semnele sunt puse la derută. La intimidare. La test. Ori, doar la ghici, pentru distracția cine știe cărui zeu.

Eu nu recunosc astfel de zei, care se joacă cu semnele. Zeii pe care îi știu eu, încă dinainte să se nască timpul nu aruncă lațuri aiurea, doar de plictiseală. De la ei am învățat cine este apa, cum să stăpânesc focul (deși lately m-am cam făcut că sar peste partea asta) și tot de la ei am primit tot ce aveam nevoie, să pot citi semnele.

Dar de la o vreme, semnele astea aruncate așa, aiurea, și nu cele din lemne nu fac altceva decât să îți arate cum ești mereu, la cheremul oricui. De parcă bălăria aia de Clash of Empires chiar se întâmplă în realitate și chiar au coborât pe pământ niște zei răzgâiați, urmași ai marilor titani de ieri, care chiar își imaginează că pot face orice.

Da, semnele sunt peste tot. În orice piatră, în orice foc. În limbile încolăcite ale zeului noroc. În soare, mare, în brazdele de stele, dar nu și-n zarea ce poartă gândurile mele.

Și-atunci, în lemn îți este judecata, în lemn îți este și-ncrustată soarta. Între doi pari, pe post ca de uluci. Pe-aici de vii, pe-aici te duci….