În engleză ideea asta sună mai frumos. Dar mi s-a sugerat ca, măcar din când în când să văd cum e fără atâta poezie.

Compar de multe ori întâlnirile twilight dintre suflete, cu impactul pe care îl produce un accident dintre două fiare care merg cu peste 100km/h. Așa simt eu lucrurile când se întâmplă. Nu știu dacă e la fel peste tot. Dar, în momentul impactului se deschide o nouă dimensiune. Necerută de altfel, de nimeni. Dar ea se deschide. E o realitate pe care nu o poți nega, ușor. E un vis din care vrei să te trezești, dar nu o faci pentru că, în realitatea asta nou formată, totul capătă alte valențe.

Cum se întâmplă să se formeze o astfel de realitate? Păi, exact cum spuneam, dintr-un impact gen Big Ben, din nimic, din frânturi de cuget legăm un puzzle. Din inflexiuni ale unei tresăriri, abia imperceptibile. E suficientă o fracțiune de secundă. O respirație întretăiată. O furnicătură în spatele urechii. Sau o bătaie de inimă, mai accentuată. Atât durează până constați că, deja aluneci într-o altă realitate.

Mai apoi, construiești. Pas cu pas. Ziduri. Porți. Ferestre. Momente. Conjuncturi. Make it happen, mai exact. De multe ori, nu știi de la început unde duc. De cele mai multe ori, îți e suficientă realitatea pe care o ai. De orice fel. Pentru că ai fost educat să crezi doar ce vezi. Și vezi doar ce crezi că e real. Asta e o certitudine personală. Pe cealaltă existență, cea nouă, o formezi tu, exact ca Bătrânul Pictor ce ți-a pus instrumentele în mână și te-a îndemnat să-I faci, primul portret. Așa se formează un tipar. Și, după ce te-ai străduit atât să-l construiești, constați într-o zi că nu e ok așa. Sau nu-ți mai place așa. Atunci dărâmi, zidurile pe care tu le-ai pus, inițial, să sprijine realitatea cea nouă.

Ai spune că, fără ziduri, ea se va dărâma. Oricărei construcții îi trebuie o fundație, solidă. E simplu. Unii oameni știu însă să formeze realități care se sprijină pe pereți invizibili. Și, de cele mai multe ori, realitatea lor câștigă. Atâta vreme cât nu-i vede nimeni (pereții), nu ai cum să-i distrugi. Orice om, îmbrăcat în cel mai mare organ al corpului reprezintă o ființă reală. Fără piele, n-am mai fi reali. Ci doar o masă de organe.

Accidentele astea voite între suflete puternice se pot ivi oricând. Întrebarea nu e cum e formată realitatea ci, mai degrabă, câte ziduri invizibile ești în stare să ridici în ea?