_______Winter________by_SSilver
Îmi simt neuronii cum pulsează în ritmuri de roți zimțate, de car tras de minotauri. E deja seară și apasă pe suflet. Încotro îmi îndrept iarăși pașii? Cine sunt oamenii noi? Nu-mi pot stăpâni avalanșa asta de întrebări. Dar nu, curiozitatea e demult un test trecut cu brio. Am învățat să am răbdare. Ceasurile îți arată întotdeauna, ora exactă, atunci când trebuie.

E simplu să înoți fără colac. Sper doar că sportul ăsta să nu fie de acum, prin zăpadă. Dar abia aștept să fug pe cărări pline de conuri roșcate, încercând să scap de strânsoarea aceea a acelor de gheață, înfipte adânc, în retină. E singurul moment în care îmi place iarna. Și singura dată când mă bucur ca un copil, că știu să înot, într-o mare albă.

Sincer, abia aștept. Deși o oboseală cruntă pune din ce în ce, stăpânire pe mine. Însă, ce mai contează că o vei plăti mai târziu, în neuroni zimțați în dansuri de roți, dacă acel mai târziu nu e sub nicio formă, acum?

Nu știu când voi mai scrie, deși am promis că va fi în fiecare zi. Însă nu știu dacă, în fiecare zi, gândurile mele vor mai dori să fie împărțite și cu altcineva. I’ll be back, though…