Draculas-KissCe au în comun un articol despre biserici rupestre, un dialog între o picătură de ploaie și un pui de ciocârlie, un studiu etnografic și dulceața de cireșe amestecată cu lapte? Cam tot atâtea lucruri au în comun, precum un om pe care credeai că îl cunoști și, care se transformă peste noapte, într-un necunoscut. Dar așa e viața, până la urmă, împărțită în momente de adâncă trăire, precum cele pe care le ai într-o biserică rupestră, secunde revelatorii când vezi că tu fugi de o picătură de ploaie, în vreme ce puiul de ciocârlie o privește ca un dat al firii și o boabă de dulceață de cireșe, scăpată într-un moment de neglijență, printre degete, direct în cana cu lapte.

Da, iar vorbesc despre dragoste în termeni gastronomici. De parcă nu am știi cu toții deja că trece prin stomac. Și cum atfel ar putea fi, din moment ce fluturii pe care îi simți acolo când cobori în fața blocului și vezi o mare de verde, hipnotizându-te se zbat în tine până când ți se aprinde lumina în ochi? Sau când te ia de mână și simți că ai merge așa, cu ochii închiși, până la capătul pământului, iar fluturii aceia zboară incontrolabil până dincolo de traseul venelor?

Da, e vorba despre mâncare aici. La fel de bine cum, tot în stomac simți și răul, atunci când drumul acela până la capătul pământului ți se întrerupe brusc. Și începi să testezi tot felul de gusturi amare, pline de venin. Sau gheme încâlcite, în care greața ia locul fluturilor, răscolindu-ți toate măruntaiele, până când simți nevoia să scoți de acolo, tot ce odinioară era motiv de bucurie. E trist să vezi cum se transformă peste noapte toate lucrurile pe care le cunoșteai. Dar pentru asta exista studiile. De etnografie, bineînțeles.

Să îți arate cum erau oamenii altădată și cum sunt azi. Să te învețe că nimic nu stagnează, nimic nu durează la nesfârșit dar, totul este ciclic. Și când ai văzut de atâtea ori, atâtea roți care se întorc, poți oare să nu îți reprimi sentimentul acela de greață față de tot ce reprezenta mai demult, pentru tine, aproape tot universul tău fizic? Păi nu prea poți. Pentru că roțile astea sunt ca picăturile de ploaie. Unii chiar știu, la fel ca puiul de ciocârlie, că sunt ceva firesc.

Iar dragostea nu e deloc o roată. E un amalgam între o biserică rupestră care-ți rămâne scrijelită pe retina sufletului o viață, o picătură de ploaie care poate alina sau sfâșia deopotrivă, o catrință colorată moștenită genetic, toate învăluite de siropul acela gros, sângeriu, al unei dulceți de cireșe. Amare.