Continui să scriu. Despre primii fotografi, tradiții, obiceiuri, haine, hoteluri și parfumuri memorabile. Despre oameni frumoși și despre locuri în care mi-ar plăcea să ajung cu oameni frumoși. Despre urme în timp și cicatrici. Cine nu știe despre ce vorbesc înseamnă că nu a bătut nici măcar o dată în viață drumuri pline de praf.

E un fel de cronică atemporală blogul ăsta. De sertar de amintiri. Sau, unul dintre rafturile mele pline de curiozități. Mulți ar plăti bani grei să înțeleagă ce scriu aici uneori. Dar, atunci când diseci până dincolo de sânge lucrurile, pierzi magia. Iar oamenilor le plac lucrurile inexplicabile. Sau prea puțin explicabile.

Într-o seară cu ploaie am fost luată pe sus de unul dintre colegii mei de la acea vreme. Poartă înapoi în timp. Forță fizică de nestăvilit. Atunci a fost prima dată când am realizat cât de mult înseamnă puterea unei femei care știe să-și folosească atuurile ei!

Acum, când scriu aici e ceva timp de atunci. Însă realizez că cel mai safe în viața asta e să fii sigur pe ce faci. Nisipurile mișcătoare incită dar nu-s pentru mine! Mai degrabă m-aș lăsa amețită de un dans spumos decât de nisipuri care-mi fug de sub tălpi. Ce ironie….toate ți se întorc în viață. Și tristeți, și bucurii, și oameni de care nu mai vrei să auzi, și locuri dragi. E un fel de circle of forever cum spunea cineva. Știu, aparent bat câmpii aici. Ne-aparent știți bine că unii oameni chiar știu despre ce vorbesc. Și pentru ochii lor am scris asta. So, enjoy as much as you can! Cause I’m back! And I won’t stop until I get what I must have!