IMGP6138b

Mă țin de cuvânt. Și scriu. Până la urmă și mâna mea literară, specialistă în proză SF trebuie să-și dea drumul. Și, de data asta nu am de gând să mai aștept după ea. Așa că o oblig. Cumva toate ne-au fost lăsate nouă spre folosință, nu noi am fost lăsați la mâna lor. Am scris zilele astea cât cred că pentru toate pauzele din anul ăsta.  Nu spun nimic deștept acum. Doar mă bucur. Isa, tare bine e să fie omul cu tine!

N-am nimic memorabil de povestit. Stările complexe vin și pleacă. La fel ca oamenii. Când nu te mai încrâncenezi să-ți mai bați capul, nici cu unele, nici cu alții se așterne cumva un soi de liniște. Aceea în care-ți auzi propriile gânduri. Aceea care-ți readuce ideile despre creație. Azi m-a inspirat o melodie pe care o ador. Și, chiar dacă sunt ceva ani de când o tot ascult, încă nu mi-e clar ce-mi place mai mult la ea: versurile sau combinația de versuri cu videoclipul ei demențial?

Focurile alea de pe fundal cresc în fiecare dintre noi. În unii, flăcările sunt proporționale cu dorința alimentării lor. Pe mine dorința asta mă depășește uneori. Pentru că eu nu pot trăi fără astfel de flăcări. Supele călduțe se servesc în spitale. Și au un gust specific. În vreme ce, ciorbele fierbinți te scoală din boală. Așa e și cu flăcările. Așa e și cu scrisul. Și omul ăsta care cântă aici a înțeles el bine cum stă treaba în lumea asta.

Mi-e clar că orice vulpe care nu ajunge la struguri spune că sunt acri. Dar eu am ajuns la strugurii ăia. Am scos o carte, voi mai scoate altele, am publicat N materiale în N părți și știu și ce gust au strugurii. Uneori au gust de gravură olandeză, tăinuită în reprezentări minuscule, demne de analizat cu lupa. Alteori au aroma Cetății de Baltă, din inima țării. Au fost struguri cu boabe dulci-amare, precum cei din Gârda de Sus, de exemplu. Unde mi-am lăsat mai mult decât scrierile. Au fost și struguri necopți, precum niște lucruri Esențiale, neterminate. Sau struguri cu aromă de vin, cu ochi țintuiți pe o coamă de deal, în nopți amestecate cu dansuri inițiatice, amprente lăsate pe geam și buze strivite.

Știu bine ce gusturi pot avea strugurii victoriei sau ai înfrângerilor mele. Niciunul nu mi-e străin. Și tocmai pentru că le cunosc toate aromele pot spune că cele mai îmbietoare momente sunt cele pe care le ai, la sfârșitul unei zile, în care te privești în oglindă și realizezi că ceea ce ești ți se datorează. Și, când îți vezi irizațiile verzi sau flăcările pâlpâind în privire, când zâmbetul din colțul gurii ascunde mai mult decât ar putea plăti vreodată cineva să-l aibă, nu vei mai vrea să amesteci aroma strugurilor, decât cu una la fel de colorată, precum nuanța unghiilor tale, tatuându-ți numele pe veci, într-o rocă suficient de trainică!