Să pot zbura, am în față ZAREA! Să pot zâmbi am în față…Nemuritorii! Și ca să pot pleca, spre alte zări să-mi îndrept crucea, trebuie să-mi ceri! Să nu mai fiu ca ieri! Să uit că stelele dorm, când în licărul lor se aude doar al meu Domn! Să uit că zilele sunt ruguri aprinse, pentru acele stele, în zori stinse! Și să nu mai știu, nici cât de sus pot să fiu!

Dar toate de le-am uitat, cât mă priveai mirat, în urmă le-am lăsat, fără să-mi fi păsat! Căci nu e stea în stea să-mi țină Nemurirea! Și nu e dor în cer, fără să-l fac eu stingher! Și nu e om să nu știe, că dincolo de poezie, ochii mei ard spre veșnicie!

N-ai fi putut! Iar eu n-aș fi știut! Nici cât de mult, nici dacă te-a durut!