Nu știu exact cum au trecut ultimii șase ani. Nu-mi amintesc multe dimineți și, chiar mai multe zile locuri, oameni. Despre nopți însă, știu prea multe. E mult decând am lăsat în urmă nevoia de a mai scrie aici. Simțirea de a-mi așterne aici tot ce îmi trece…prin vene. În seara asta, mi-a topit cumva carapacea asta, Richard Marx – Right here Waiting…

Probabil nu voi mai scrie niciodată atât de multe….lamentări aici cum o făceam odată. Erau și atunci destule adunate. Am mai trecut de un prag. Am mai urcat o treaptă, zic eu. Nu a fost ușor. Nimic nu e. Dar în seara asta, am regăsit cumva tastele. Literele. Cuvintele. Calea. Și trebuie să recunosc ca mi-a fost dor. Să scriu, să scriu aici, să simt că pot să scot din mine tot ce nu am reușit atâția ani. E o eliberare, o cătușă ruptă, niște șireturi dezlegate. Îmi amintesc de serile acelea din București în care îmi luam laptop-ul în bucătarie și fumam, cu ochii lipiți de luminile alarmelor de la mașinile din parcare. Scriam aproape la fiecare două zile. A trecut mult de atunci. Nu cred că eram prea fericită. Dar aveam o liniște pe care cu greu am mai prins-o în anii aștia.

Mereu m-am întrebat, pentru ce atâta zbucium. N-am găsit un răspuns, niciodată. Dar în seara asta parcă totul e altfel. Sunt într-o altă bucătărie, la un cu totul alt laptop față de cel de acum 6-7 ani. Nu mai am beculețe albastre care îmi sparg retina, din parcare. Nu mai fumez. Deși câteodată mi se face dor de rotocoalele de fum. Beau ceai verde. Și e un soi de liniște, care mi-a rupt lanțurile. Cine mă ținea? Ce m-a oprit? Unde am fost tot timpul asta? Cine am fost tot timpul asta? Un puzzle încă incomplet. N-am făcut blogul ăsta pentru alții în mod deosebit. Ci doar ca să am un spațiu în care să îmi pot pune cap la cap, gândurile, de oriunde. Evident că gândurile mele se regăsesc probabil în alte minți în alte zări. Și pot fi citite de oricine. Dar pentru mine, Anizaima e Jurnalul meu. Pentru mine, Anizaima e Enigma mea.

Beau ceai verde, dintr-o cană cu Rembrandt. Și pentru prima oară, în ultimii șase ani, simt că m-am regăsit.