541888_524730610938070_1501072094_n

Demult n-am mai scris aici…si atatea au trecut prin fata ochilor mei de atunci… a fost o vara nu asa fierbinte ca prin alte parti, dar intensa ca niciodata aproape… cu drumuri multe, cu povesti si mai multe. Aproape ca imi bate iarna in fereastra si nu am apucat sa-mi asez pe rafturile mele de curiozitati tot ce am trait vara asta. Si inca nu m-am obisnuit ca s-a terminat, inca nu m-am obisnuit bine cu culorile unei toamne de poveste ca uite trebuie sa merg mai departe..alti pasi, alte carari…

Si cum imi merg degetele pe taste acum..uimitor asa-i? N-ai spune deloc ca am o pana de inspiratie ca aproape niciodata in viata mea. N-ai spune ca nu jonglez cu cuvintele si nu le rasucesc din varful degetului mic, la fel ca si cu mai toate aspectele din viata mea. Imi vine sa rad, auzi… eu in pana de inspiratie. Cand tot ce-am visat de la viata asta e exact sa fac ce trebuie sa fac acum…

Cum spuneam, vara…. frumoasa blonda. A zambit sagalnic intr-o Hunedoara asa cum nu o mai cunoscusem pana acum. Si s-a lipit de sufletul ei, s-a ancorat de zidurile castelului, a respirat istorie prin toti porii pielii si a amestecat vraji din priviri. Cum sa nu te indragostesti intr-un castel, de un castel? Cum sa nu iti placa sa lucrezi cu niste oameni care isi arata, cu mici scapari, profesionalismul ridicat la rang de way of living? Cum sa nu ai si acum, zambete in priviri, cand stii ca exista toate astea si tu le-ai trait pe toate, mai intens decat orice alt vis…

A urmat Targu Jiu…Tismana, cea vesnic fermecatoare si aducatoare de taceri in licarite lumini, Sarmi cea ridicata din cenusa vitregiilor vremelnice ale vremii si oamenilor…. Dorna cea cu veselie, clinchet de glasuri mici si clopotei de viata noua, Tara Hategului, imbracata in picaturi de toamna varateca, Tara Motilor, mireasa dintre stanci… Doamne, Isa, cand vei avea timp sa scrii despre toate? Cand le vei pune pe fiecare pe raftul ei, ca sa nu le poti uita vreodata? Cum trece timpul, Isa, fara sa ai nici cel mai mic control al lui..,parca mai ieri te uitai in oglinda si iti spuneai ca ai tot timpul din lume. Azi te strange cu usa, te incorseteaza in mantia lui cu care invaluie toata vremelnicia vremii. Azi esti la Poarta lui Ioanele, maine la Santamaria Orlea, poimaine intr-o biserica de secol 15 si ieri parca urcai pe poduri de lemn, catre cetati albe sau vremuri demult apuse…apoi tavalugul de valuri te arunca exact ca pe nisipul clepsidrei, dincolo de diguri.

Cu toate astea, Isa se regaseste. Si cred ca Isei ii place toata amestecatura asta de timp si nisip. Pana la urma, niciodata nu s-a crezut mai presus de el. De timp adica. De oameni insa…

Dar oare, ce vrea acum Isa? In care zare isi desfata aripile? Unde s-a poticnit? Pe care carare a poposit o vreme? Incotro isi atinteste privirea? Isa, Isa… cat a trecut decand…

Si inca te privesti in oglinda… Si ce frumoasa esti…dar oare, nu prea repede obosesti?