Mi-e dor…
Mi-e dor… de pustiul apelor, pe intinsul codrilor.
De soarele ce se joaca, in privirea mea-nghetata.
Mi-e dor de samanta de grau zdrobit, in rasnite din pamant dacic rostit.
Mi-e dor de stele si paduri, de clarul luminii din ele si de fluturi.
Mi-e dor de ploaie si mirosul ei, de vesnicele paduri cu tei.
Mi-e dor de liniste mult respirata, de tara-ntreaga, nu de tara sfartecata.
Si mai mi-e dor de pomul cu povesti, de vreascurile ce ingana, cand sub caldura unui foc tu le trosnesti.
Mi-e dor de seri cu vise si stele ce brazdeaza, cerul inalt cu sulite si arcuri ce ofteaza.
Mi-e dor de urletul padurii nerostit, de lupii albi ce tinta ne privesc neglasuind.
Mi-e dor de mine, imbracata-n alba ie, mi-e dor de tine mama, de mine langa tine!
Mi-e dor de umbra mea cea dreapta, de glia stramoseasca si-nteleapta,
mi-e dor de-un petec de pamant curat, de semetia unui dac, de sica si de arc.
Mi-e dor de focul din priviri si cel din vatra, de agera privire de pe stanci urcata,
mi-e dor de pasul sigur si de hotarare-n pumn, mi-e dor de-al meu zambet sagalnic si de drum.
Mi-e dor sa fiu iar sus cu vantu-n par, mi-e dor sa cant, sa joc si jocul sa miroasa-a dor.
Mi-e dor de inteleapta-ntelepciune din batrani, de saniile din povesti, trase cu drag de caini.
Mi-e dor de calul meu cel negru si atent, de sufletul ce il purtaram amandoi in piept,
de o cetate alba si mareata-ntre femei, de strasnica poveste, iubita lui Mihai.
Mi-e dor sa calc prin iarba-abia cosita, de casa lui Brancusi, de pita impartita,
Tismana cu tacerea ei, mi-e dor de-ai nostri sfinti parinti si de-ai mei zei.
Mi-e dor de pesterile indelung batatorite, mi-e dor de Sarmi de-ale ei paduri atent rastalmacite.
De pietrele din inimi si inimile – piatra, de mine sus pe stanci, privind la lumea toata.
De Arnota si pepeni verzi, de o sfintenie ce-o simti, o crezi si vezi,
mi-e dor sa rad iar tainic si rostit, de al meu Lup, viteaz de printre daci si vremi calatorind!
Mi-e dor de-mbratisarea unei flori de mai, de singura silaba nerostita: STAI!
Mi-e dor sa imi privesc iar chipul in ochii tai cei verzi,
mi-e dor de ce nu stiu, iar tu nu poti sa crezi!
Si mai mi-e dor de toate cate nu s-au intamplat,
pentru ca intr-o vara, o oglinda-am spart….
Preludiu pentru o inghetata
Se rostogolea cu viteza vantului, in podul palmei mele. Imi desena pe piele cercuri luminoase, atat de fine incat fiori reci crestau simturile, pana dincolo de imaginatie. Imi pierdusem demult orice urma de realitate, lasandu-ma prada muzicii din palma mea.
Apasa tot mai tare pe lama aceea ascutita si inima imi batea ca rupta dintr-un raliu. Vedeam dincolo de stele si dansam in talpile goale pe nisipul lasat in urma, de cozile lor lungi. Rosteam aproape frenetic acelasi cuvant… Mult. Mult. Mult. Mai mult. Si mai…
Si parca toate darele acelea luminoase aveau intalnire in podul palmei mele. Parca toate acele culori se topeau in mana mea, ca si cum as fi fost vreo zeitate deosebita. Toate mi se inclinau, toate se aplecau in fata ochilor mei. Toate erau ale mele. Si toate taceau, amutite tot de mana mea.
Se strecura in urechea mea, lasandu-mi pe langa soapte si caldura respiratiei sale. Imi turna picaturi reci, facandu-mi pielea sa tresalte dupa un ritm necunoscut. Nu uitasem cuvantul si i-l repetam obsesiv. Am vazut cum albul se preface in sange cu gust de capsuni. Am vazut lumina topindu-se iar pe pielea mea si luand foc. Gheata ardea. Si eu odata cu ea.
Mi-am adancit degetele in palma ei. Strecuram acum fasii de intuneric, pana dincolo de capatul noptii. Vroiam sa vad cu orice pret cat rezist. Si pana unde. Mi-am umezit ochii si respiratia mea a devenit sacadata in timp ce inaintam spre inima ei. Am simtit cum se topeste incet, lasandu-mi bucuria victoriei. Nu o imparteam. Nu se vroia impartita. Si atunci, am lasat-o sa taca, in nestiinta ei, departe de tot ce insemna lume. I-am sarutat palmele. Si ochii. Si ceasurile. Era dimineata.
Peste ferestre se vedeau inca urmele unei nopti salbatice. Am deschis ochii si, din ceea ce fusese langa mine o noapte intreaga, nu ramasese decat o jumatate de bilet: A se consuma inainte de… Sau era dupa?
Love’s not made for my kind
Nici daca as fi cautat-o 100 de ani nu s-ar fi potrivit asa de bine cu dimineata asta. Se potriveste atat de bine incat chiar incep sa cred. Si asta nu pentru ca asa mi-ar fi fost mie scris de o mana mult prea putin invatata cu cerneala invizibila ci, pentru simplul fapt ca nu am timp.
Nu am timp nici macar sa ma gandesc la sentimente de genul asta. Nu am timp sa pot pretui asa ceva. Nu am timp sa visez, sa nascocesc povesti in care sa cred, sa ma las purtata aiurea de val. Nu am timp pentru ca nu imi fac, pentru ca, asa cum zicea cineva zilele trecute, care mereu vorbeste singur vezi doamne, cand vin toate gramada pe capul tau, nu mai vrei sa-ti mai faci timp si de altceva.
Problema e ca astea toate se tin de capul cuiva de…. sa zic trei ani. Sa zic doar, pentru ca am impresia cateodata ca asa au fost dintotdeauna.
Nu ca mi-ar parea rau. Nu-mi pare rau pentru simplul motiv ca imi place ce fac, imi place sa fiu cu nervii la pamant in fiecare zi, imi place sa adorm instant cand imi golesc mintea de probleme. Imi place sa am patul numai pentru mine, chiar daca trebuie sa-l impart. Imi place sa stiu ca sunt multi aceia care depind de mine cu viata lor. Ce nu imi place, e ca ei nu vad asta.
Dar dincolo de toate astea, chiar nu am timp sa ma gandesc la My Kind, La Love Made for My Kind… Cu toate ca dimineata cand gasesc ceaiul facut, uneori parca-mi amintesc… cum era cand aveam timp sa visez, sa cred, sa zambesc, sa simt fericirea, impinsa spre absolut. Dar uite ca sunt dimineti, ca asta de azi, cand Tarot imi urla in vene:
P.S.: Asa arata Tarot cu Hietala anul trecut, la Artmania! Ma refer la poza!
Nu e despre tine
Interesant de-a dreptul e sa vezi cum anumite cuvinte, reactii, etc, etc pot fi foarte usor interpretate de cei din jurul tau, exact pe dos. Si mai interesant e sa vezi cum un post scris de mine zilele trecute afecteaza niste oameni, ii face sa se simta importanti, ii face sa se simta si inutili, drept pentru care adopta pozitia strutului.
E bine si asa. Mai scapi de ferestre nedorite de mess care iti sar in dinti aiurea, neavand nimic de spus, dar absolut niciodata, mai scapi si de vizite inutile pe blog, doar de dragul de a vedea ce a mai inventat anizaima. E si mai bine cu cat, fiecare s-a simtit vizat de cuvintele mele. De parca atata importanta ar avea ei in viata mea.
Aproape ca imi vine sa rad cat de putin o cunosc ei pe anizaima. Aproape ca ma ingrijoreaza multiplele mele personalitati si povestile lor. Am zis aproape. Pana una alta, raman la ideea mea. E bine sa te simti important si bagat in seama. Mai ales atunci cand nu esti.
Tare drag imi esti azi…
Zicea cineva sa scriu despre tine si cand ma enervezi. Din pacate nu pot sa scriu tot timpul. Pentru ca tot timpul ma enervezi. Si iarasi din pacate, nu pot sa scriu tot timpul despre tine. Nu existi decat in imaginatia mea, nu stii decat cum e sa fii egoist, plin de remarci taioase, mai rece decat apele cele mai adanci si mai alunecos decat orice creatura infecta care traieste numai pentru ea.
Si as vrea sa scriu despre tine cand ma enervezi, atat de rece pe cat stii tu sa fii, atat de meschin si prefacut, atat de insensibil, incat toate atributele tale pozitive palesc fara suflare in fata atator chestii inimaginabile de care esti capabil.
As mai vrea sa scriu despre tine si cat de rautacios stii sa fii, de parca toata rautatea lumii ai strans-o in inima ta. Asta daca ai una. Pentru ca fiecare zi aproape, imi arata ca ai vandut-o unui comerciant prost, care a crezut ca poate scoate ceva bun din ea. Si ma intreb atunci, de ce as vrea sa scriu despre ceva care este capabil de atatea lucruri neobisnuit de urate, despre cineva care nu stie decat sa se joace cu cuvintele mai tare decat s-ar juca cu propria moarte?
Ce alegi?
Se intampla in viata asta nenorocita sa fii un om care are multe de dat, prea putine de primit, si mai nimic de impartit cu anumiti oameni. Se intampla ca omul asta care esti tu sa fie mai mereu pe placul unora, niciodata pe placul acelora pe care ii vrea el si mai intotdeauna, pe aceeasi lungime de unda cu cine nu merita.
Asa se face ca omul asta despre care vorbeam se trezeste el intr-o zi, exact cand era in perioada in care nu stie nici pe ce lume traieste (a se citi adolescenta) si i se pare ca lumea trebuie sa functioneze dupa propriile tipare. Asa ca se apuca si deseneaza niste trasaturi generale, in special legate de cum vede el mediul inconjurator. Si fiind putin plecat pe carari, omul nostru crede ca toata lumea e ok, chiar daca afiseaza masti, chiar daca munceste la mistrie si construieste ziduri inalte, chiar daca arata intr-o zi o fata neagra, in functie de imprejurari.
Si uite asa, trec peste omul nostru niste ani. Ajunge sa fie pe picioarele lui si sa aiba o stabilitate aparenta in tot ce face. Ii convine sa fie el cel care scrie destinele lumii, cel care ar trebui sa primeasca laude pentru eforturi supraomenesti, cel care e scos in fata la fiecare eveniment. Dar tot asa, omul asta se trezeste ca si-o ia in gura intr-un mod original, tocmai pentru ca el crede cu tarie ca oamenii sunt toti, in esenta, buni. Pe dracu. Omul asta si-o fura intr-o zi atat de rau, incat toate desenele lui, toate tiparele lumii asteia se duc dracu intr-o clipa, alaturi de apa Sambetei, si alte metamorfoze literare invechite.
Asa ramane omul nostru cu rani, cicatrici, copci si lacrimi uscate, asa si-a luat-o in gura de original ca nu-i mai vine sa traiasca printre atatia nenorociti. Si ce-l enerveaza si mai tare e faptul ca nenorocitii astia sunt oameni in care el credea cu adevarat, oameni care i-au jurat lui iubire eterna, sau prietenii indestructibile. Oameni pe care ii aprecia pe vremuri, oameni pentru care el reprezenta ceva.
Si uite ca asa, dintr-o data, intr-o dimineata mult prea insorita ca el sa vada norii din spatele soarelui, omul nostru si-a furat-o original si acum isi taie venele. Dar peste timp, cand venele lui vor fi deja destul de tocite de cate semne au lasat pe el alti nenorociti, cand venele lui vor spune Stop atator comportamente deviate de la tiparele lui, cand omul asta se va fi saturat de atatea minciuni, indiferente, tepe, prafuri si piedici de la cei pe care ii iubeste, tot el va fi acela care ii va da dracu pe toti, pentru ca el stie in sinea lui, ceva ce nu trebuie demonstrat nimanui: Stie ca toti sunt niste nenorociti, iar El e mai presus decat toti!
Va fi asadar un nenorocit cu persoanele pe care le iubeste, va fi la fel de indiferent ca si ele, la fel de nepasator, la fel de indestructibil ca si mastile lor! Le va da exact ceea ce vor ei sa vada: nepasare, ziduri, masti si indiferenta. Si atunci, tiparele lumii lui se vor sterge definitiv. Pentru ca lumea imaginata de el este una utopica, in care traieste doar el, impreuna cu cei din visul lui: aceia, asemenea lui, care nu suporta nenorocitii lumii asteia, care nu inghit mastile si care nu se obosesc sa darame ziduri.
Asadar, construiti-le cu precizie va rugam. Pictati-va mastile in culori vii, sa se vada de la departare, precum fustele tigancilor. Crestati-va zambete adanci pe chipurile de piatra, ca sa puteti fi inmormantati zambind peste ani! Omului astuia nu-i mai pasa de voi! Si de astazi, pentru el nu veti mai exista niciodata!
No Identity these days…
De cateva zile sunt ilegala, cum ar zice… cineva. Stie el! Si cred ca ilegalitatea asta devine ceva funny daca reusesti sa treci peste privirile indiscrete ale politistului care in loc sa-ti ia declaratii te dezbraca din priviri, peste cretina de la ghiseu care te pune aiurea pe drumuri si mai e si platita ptr asta si tot asa.
Imi place sa fiu ilegala. Nu de alta dar acum constat ca daca vreau pot sa fiu chiar oricine si mai ales pot sa fac orice. Pot sa sparg o banca (well… nope), pot sa mor intr-un sant cu venele taiate ca pana cand ma vor identifica niste cretini poate putrezesc, pot sa fiu chiar free deoarece fara carte de identitate nu am nici macar nume de persoana casatorita, asa ca pot sa fac, exact ce vreau si cum vreau.
Brusc nu ma mai deranjeaza colegul care uita sa fumeze uitandu-se dupa fusta mea mini, nici macar insistentele celor care cred ca daca am venit in fusta la serviciu sunt si abordabila… nici claxoanele traficantilor si nici macar colegele de palier care incearca sa fie dragute doar pentru ca am craci mai misto ca ai lor. De ce nu ma deranjeaza? Simplu: pentru ca astazi am demonstrat tuturor ca e loc sub soare pentru toata lumea si mai ales, ca daca voi va simtiti confortabil in prezenta mea, asta se intampla pentru ca asa vreau EU. V-am demonstrat ca a fost nevoie doar de o simpla fusta pana in gat (sau mai sus un pic) ca sa nu va mai simtiti in largul vostru…
Si revenind la identitate spuneam ca incepe sa-mi placa sa fiu ilegala pentru ca fiind asa, nimeni nu ma trage la raspundere. Chiar si fara identitate am reusit sa fac din voi ce am vrut… Chiar fara identitate tot am reusit sa stric ordinea universala, echilibrul interior si noptile anumitor oameni… Nu pot decat sa ma bucur ca sunt ilegala, pentru ca stiu ca bucuria asta va dura destul de putin… Nu de alta dar fustele scurte nu ma caracterizeaza… la fel ca si ilegalitatea…
Oricum, pentru ca stiu ca citesti… nu actul ala ma tine legata de o casnicie, cum nici pe tine nu te-ar tine langa mine decat fusta mea scurta… Watch me going…
Ajun de Mos Craciun
O sa incerc sa imi adun cuvintele. Si gandurile. Pentru voi toti, cei care insemnati ceva pentru mine. Ordinea nu conteaza, dar nu cred ca trebuia sa mai mentionez si asta. Sa incepem deci:
- Blur – tu primul ptr ca ai copyright pe asta: Nu e nevoie sa-ti multumesc pentru nimic inainte. Stii tu foarte bine ce si cum. Iti doresc ca tot ce iti poti dori sa ti se implineasca. Iti doresc ca iubirea ta pentru Ana sa nu moara niciodata si sa poti fii tot timpul, indiferent de greutati, la fel. Iti mai doresc sa atingi cerurile care iti soptesc inspiratia si sa ramai la fel de enigmatic si pe viitor. Sa ai toate lucrurile frumoase pe care ti le doresti si inca un milion in plus. Meriti din plin toata frumusetea acestei lumi!
- Luci: Iti doresc sa ai un an linistit, cu toate ca stiu ca din unele pdv-uri e cam dificil! Cu toate astea iti doresc ca viata ta care incepe un alt capitol anul asta sa fie frumoasa. Si roditoare! Si imbelsugata! Si plina de zile si clipe frumoase! Iti mai doresc sa poti sa intelegi o parte din enigmele acestei vieti si sa le accepti, ca la randul ei, viata ta sa fie mai usoara si fara atatea semne de intrebare! Iti doresc din tot sufletul sa cunosti fericirea adevarata alaturi de cea pe care o iubesti (stie ea cine e)! Si iti mai doresc sa-ti faci timp si anul asta pentru o sticla de vin, jumate pe perete!
- Dani: Iubita mea, tie ce altceva iti pot dori decat sa fii fericita? Asa ca, fii fericita si cauta-ti fericirea de care ai nevoie, in locurile in care stii ca o poti gasi! Deschide ochii si minuneaza-te ca ea se afla langa tine! Nu-ti doresc sa traiesti, pentru ca stii foarte bine sa faci asta deja! Nu-ti doresc nici sa iubesti! Ar fi prea banal pentru tine. Asa ca iti doresc din tot sufletul sa cunosti starea aia care te duce departe, cu sufletul cat mai aproape de ce ii trebuie lui!
- Nico: Tie iti doresc putere si rabdare, intelepciune pentru minunatia ta de copil si, mai presus de toate, iti doresc ca intuitia care niciodata nu te-a lasat balta sa te poarte si de acum inainte pe carari drepte si pline de invataminte! Si iti mai doresc sa ajungem amandoua intr-o zi, in coltul nostru de munte!
- Dalina: Acum, ca esti o bucatica din mine, iti doresc sa inveti mai mult decat te pot invata eu; sa ai rabdare si intelepciune; sa fii dreapta si blanda; categorica si, totodata, respectata; de vis si, in acelasi timp, ancorata in realitate! Sa ai parte de experiente cat mai frumoase, chiar daca asta inseamna, precum deja stii, sa doara! Iti doresc o aripa de durere, pentru ca prin ea vei invata frumusetea lumilor! Iti doresc o infinita fericire, pentru ca, cu ajutorul ei vei invata sa dai sens acelor lumi! Iti mai doresc sa ramai la fel de senina si cuminte, la fel de zglobie si desteapta, multe veacuri de aici inainte! Si iti doresc sa ramai langa mine atat timp cat vei simti ca iubirea mea pentru tine exista! Adica o vesnicie!!!
- Sotului meu: Poate ai sa afli vreodata sensul adevaratei iubiri! Poate am sa stiu sa iti arat ce inseamna iubirea asta in planul fizic! Iti multumesc din suflet ca existi, pentru ca stiu ca toti anii astia ar fi fost groaznici fara tine! Iti doresc sa ai parte de mii de zile cu soare, de zambete din suflet, de liniste si iubire! Iti doresc ca eu sa-ti pot da tot ce iti doresti si exista pe lumea asta! Iti mai doresc sa reusesti intr-o zi sa intelegi mintea mea atat de incalcita. Si iti mai doresc ca atunci cand ai s-o intelegi, sa spui si altora, puterea unui gand! Puterea unei dorinte! Sper din tot sufletul ca ale tale sa se implineasca mereu, alaturi de cei pe care ii iubesti si ii vei iubi! Sa traiesti multi ani, fericiti si linistiti, iubitul meu!
- Ramo: Tie iti doresc ca dincolo de toate semnele tale de intrebare sa existe un singur raspuns: acela pe care il astepti! Multa santatate si lumina!
- Mama si tata: Daca ar trebui sa insir aici tot ce va doresc eu voua mi s-ar termina blogul. Asa ca ma rezum la a va dori sa fiti fericiti, asa cum erati cand ma vedeati pe mine facand vreo nazbatie, acum multi, multi ani! Mama tie iti doresc sa descoperi frumusetea vietii, pentru ca durerea ei ai invatat-o deja! Tie tata iti doresc intelepciunea varstei, la fel si linistea ei. Atat acolo, in caminul tau, cat si in sufletul mereu tanar pe care stiu ca il ai! Va iubesc enorm!
- C: As vrea sa stiu ce iti pot dori tie! Dar cum mi se invalmasesc si gandurile si dorintele de fiecare data cand ma gandesc la tine am sa incerc sa-ti doresc sa gasesti liniste! In orice faci, in orice zare pe care o strabati cu gandul si privirea, in orice suflet pe care il pastrezi langa tine! Iti mai doresc sa nu dispari niciodata si sa intelegi toate rosturile care acum iti stau inchise! Iti doresc in acelasi timp sa descoperi chestiile importante pentru care merita sa lupti, sa traiesti! Si iti mai doresc sa ai de acum inainte puterea de a-ti da voie sa doresti, sa spui, sa fii, absolut tot ce vrei! Si sa nu uiti niciodata: indiferent cat de departe… mereu aproape! Antena 1!
- Blood: Mi-e frica sa-ti doresc ceva! Dar mi-ar fi mai frica sa nu-ti pot dori! Asta ar insemna ca nu existi pentru mine! Dar cum lumea e a mea si tu, intamplator… iti doresc asadar sa crezi! Restul e banal si reprezinta obiecte care lucesc! Asa ca iti doresc din tot sufletul meu de copil, ca omul vampir sa creada!
Celorlalti care nu-si gasesc numele mentionat aici le doresc sa fie fericiti si sa nu uite ca indiferent cat de lung ni se pare un drum, el poate foarte usor fi intrerupt! Asa ca toate dorintele voastre sper sa vi se indeplineasca la timp, fara sa cunoasteti vreodata ce inseamna cuvantul “regret”! Si tuturor va mai doresc un lucru: Un Sac! Da, exact: Un Sac! In el sa fie Mosul care sa va indeplineasca toate acele dorinte pe care eu nu le-am cuprins aici, toate pe care Marele Om le-a pregatit pentru voi si mai ales, toate pe care le meritati! Pentru ca stiu ca si voi, mai ales voi meritati mult mai mult decat aveti acum! La multi Ani!
Cand “foarte” inseamna de fapt, “deloc”
Nu, nu ma mai agat de nimic… desi un “foarte” spus atunci cand ai nevoie sa-l auzi, cantareaste mult. Dar se intampla sa nu mai crezi in nici un “foarte”. La fel cum nici in “forever” nu mai crede nimeni de ceva timp.
La fel cum nici in “mi-e dor sau doare sau imi place sau cred sau stiu sau vreau” nu prea mai crede nimeni. De ce? Pai simplu? De ce sa crezi? Credinta se bazeaza in mare parte pe suferinta. Pentru ca de asta suntem aici, sa invatam sa biruim suferinta, ca sa putem crede. Tampenii mai… numai tampenii. Pentru mine a crede enorm in ceva uman, fizic, rostit sau sugerat, mai ales sugerat.. e o tampenie. Eu cred numai in chestiile pe care le simt cu adevarat. E bine sa crezi numai in ele. Numai in ce e al tau si numai al tau. Pentru ca cele ale tale nu iti vor face rau vreodata.
Asa cum un “foarte” sau un “forever” pot rasucii sabii, nu cutite. Si e mult mai ok sa crezi in ceva construit, decat in himere. Lucrurile construite sunt cele care dureaza… restul… pot insemna “foarte”, sau la fel de bine, “nimic”.
E si mai aiurea sa afli intr-o zi ca “foarte” inseamna de fapt, “deloc”. La fel ca “forever”. Sau alte aberatii de genul. Asa ca, “forever” ramane la stadiul de nerealizabil, iar “foarte”, la un stadiu nedefinit, care acum se numeste… “chiar deloc”. Hmmm, ce misto ne jucam noi cu cuvintele… noi astia, facatorii de versuri, care stim mai bine decat oricine puterea unui cuvant, nu? Iat-o!
