anizaima

Malasorte s-a gandit el asa la mine si la parerile mele, asa ca nu pot decat sa ma conformez si sa incerc sa-mi dau cu parerea (faza asta cu Oracolul din Delphi mi se pare geniala) legat de un subiect care, da, nu prea ma pasioneaza intr-adevar.

Nu stiu exact de ce parte a baricadei ar trebui in mod normal sa fim. Nu stiu nici daca ar trebui sa fim de vreo parte a ei, pentru ca, in idealismul meu, nu cred ca ar trebui sa existe vreo baricada. Dar cum nu vorbesc despre valori morale ci numai despre o impartire a romanilor, catalogata de un anume curent politic, trebuie sa fiu si eu de o parte sau de alta. Singura problema e ca, intr-adevar nu ma intereseaza problema asta si, cel putin din punctul meu de vedere, nu conteaza de care parte esti, atat timp cat esti de partea care trebuie.

Asadar, ca sa nu mai bat campii aiurea eu zic ca important e sa faci ceva pentru tara asta si pentru neamul asta care e vai de capul lui. Important e sa nu mergi cu turma care vezi ca se arunca dupa stanci, important e sa lasi ceva in urma, ceva bun, care sa schimbe in bine mentalitati, care sa trezeasca atitudini ingropate adanc si uitate undeva, intr-un colt de lume. E important sa nu uiti ca datorita stramosilor tai existi astazi in spatiul asta, ca ei sunt un exemplu de curaj pe care nu multi il mai au astazi. Si mai important e sa cauti curajul asta in interiorul tau si sa te misti. Sa te misti odata cu valul, sau impotriva lui, atunci cand valul merge aiurea. Important e sa nu votezi niste cretini, atat timp cat vezi ca nu sunt in stare sa te reprezinte. Important e sa acorzi increderea votului tau unor oameni care crezi ca ar putea face ceva pentru tara asta si la nivel individual sa observi schimbarile in bine, si pentru tine.

E important sa crezi in principal in fortele tale, mai ales atunci cand simti ca te lupti cu morile de vant. Important e sa fii drept si de neclintit, mai ales in fata nesimtirii, a indiferentei, sa poti sa spui raspicat ceea ce crezi. E important sa nu te lasi influentat de mentalitatea generala, pentru ca altfel chiar vom deveni o tara de hoti si manelisti.

Important e sa faci bine, chiar daca uneori binele tau e inteles gresit. E important sa mergi pe drumul tau, ala drept, ala care stii ca, indiferent de piedici si greutati te va duce unde trebuie.

Si cel mai important e sa stai drept, in fata tuturor. Verticalitatea tine de increderea in sine, de respectul fata de sine si de puterea interioara. Cu alte cuvinte, tot partea dreapta e aia care trebuie, nu?

Hai ca iar nu am avut nici o legatura cu politica, asa cum se astepta cineva, dar cred ca a fost mai bine asa, nu Malasorte? Ma scuzi… Florin!

A! Sa nu uit! Pana la urma, dreapta sau stanga, cale de mijloc pentru cei care nu suporta extremele, cel mai important e sa crezi!

Mergeau impreuna la cumparaturi. Erau nedespartiti la sfarsit de saptamana, mai ales cand spionau fetele dupa rafturi. Lui ii placeau fufele alea de liceu, atat de snoabe incat le scaparau ochii dupa el. I-ar fi placut sa le adune pe toate si sa le dea foc. Sau macar sa le gaseasca o locuinta in desert, departe de tentatii.

Ea, in schimb, privea nepastoare la toate astea. Ii placeau atingerile si culoarea albastra. O definea cel mai bine. Adora sa fie folosita, sa stie ca de ea depinde fericirea unora. Dar cel mai mult ii placea sa calatoreasca. Sa treaca prin mai multe maini, sa simta povestile lor, sa vada in fiecare zi ceva nou si, din fiecare loc sa pastreze cate o amintire. Ce-i drept, vazuse multe la viata ei. Deja pielea neteda de alta data pastra urme ale unei folosiri indelungate. Iar albastrul ochilor ei, incepea de acum sa se estompeze. Dar ei nu-i pasa. Importanta era experienta si ea, nu ducea lipsa de asta.

El in schimb, mergea mai tot timpul pitit de ochii lumii, ca sa-i lase ei toata atentia. Se dovedea folositor doar la chestii marunte, de zi cu zi. Pastra in el, maruntisuri, taceri si lipsuri. Dar cea mai mare multumire a lui era faptul ca stia sa o protejeze pe ea…

Astazi in schimb, cineva mult prea aiurit a lasat-o pe masa. Ii placea lumina, ii placea si sa mai scape de sub protectia lui severa, din cand in cand. Era fericita ca o lasase pe masa, langa cana de cafea cu lapte si gemul ei preferat. Adora culoarea lui rosie si semintele acelea care se ingramadeau in borcan, gata sa explodeze in orice moment. Le privea fascinanta si de cateva ori a reusit chiar sa-si imagineze gustul lor.

Ar fi vrut sa aiba o viata mult mai palpitanta, desi mainile celor care o foloseau ii ofererau de fiecare data placeri nebanuite. Important era sa fie folosita, dar nu injosita. Ii placea sa le dea aproape totul. Numai asa simtea ca traieste.

Dar in dimineata asta, cineva a hotarat ca nu mai are nevoie de ea. Drept urmare, s-a aplecat asupra ei si a mutat-o mai aproape de borcanul cu gem. Ii simtea si mai tare mirosul acum. Si, parca pentru o clipa a realizat gustul semintelor de dincolo de sticla transparenta. De fapt, gustul acela devenea apasator, rosul gemului parca acum ii invadase pielea, iar ochii ei

albastri, deveneau din ce in ce, purpurii. Lingurita de gem era acum, nu in borcan ca de obicei, ci asezata chiar pe fata ei. Visul i se implinise. Simtea aroma zmeurei atat de aproape, atat de a ei si credea ca stapanul ei i-a facut in sfarsit un cadou adevarat.

Realitatea era alta insa: ea expirase demult, asa ca nu se va mai simti folosita niciodata. Stapanul il folosea acum mai mult ca oricand pe el, cel care pana in dimineata asta ii fusese adevaratul protector. De la maruntisuri, trecuse si el acum, la adevaratele placeri.

Ea a ramas uitata pe masa din bucatarie, mult timp, manjita de zmeura si seminte. Ochii ei s-au inchis cu timpul. El, in schimb si-a gasit rapid o alta de care sa aiba grija. Se pare ca incepusera sa-i faca si lui cu ochiul… obiectele care lucesc. Acum pastra in el, o diva aurie, cu parul lung, voluptoasa si mai mult decat orbitoare. Era destul de scumpa la vedere, iar ochii ei, cereau intotdeauna mai mult… si mai mult…

Nu mergeau niciodata impreuna la piata. El isi amintea din cand in cand de ochii aceia albastri care cautau printre rafturi. Dar acum, era fericit. El era portofelul, pe cand ea, doar o linie de credit….

A fost si ziua mea… odata ca niciodata, insemnand poate ca niciodata pana atunci, nu neaparat odata ca niciodata… Dracu stie ce am vrut sa spun. Si asta pentru ca el e langa mine zi de zi, in inima mea, in ochii mei si in tot ce ma inconjoara.

Nu am asteptat cu sufletul la gura sa-mi deschid cadorurile. Nu am asteptat nici macar sa fie soare, pentru ca a plouat, exact ca niciodata pana atunci. Nu am asteptat nici macar sa imi pese de asta, ci doar ca el sa iasa macar din inima mea si sa ramana doar in jur.

Si cum asta nu s-a intamplat, m-am trezit ca nu-mi pasa prea tare de sutele de La Multi Ani-uri spuse, unele chiar din suflet. Nu-mi pasa de imbratisari, de priviri pline de subintelesuri, de vinovatii sau inocente. Ma enerva tare rau faptul ca nici macar atunci nu am contat nici macar in gandul cuiva. Nici macar in visele sale inexistente nu existam. Siasta m-a enervat mai mult decat persoanele ingrate care aveau tupeul sa ma sune atunci si sa-mi ureze… dracu stie ce.

Cu alte cuvinte, el a castigat de data asta. Eu m-am convins, cu toate ca inca ranile nu mi s-au inchis, ca este mai mult decat meschin, ca indiferenta este cea mai puternica arma si, mai ales, ca daca el vrea sa faca ceva atat de josnic pe cat ii este numele, chiar reuseste. Si mai ales de ziua mea.

Si ca totul sa fie chiar un adevarat cadou, imi doream fosrte mult, ca macar anul acesta sa ma lase in pace. Sa nu ma futa cu lacrimi si zambete amare, aruncate ca pe un chistoc strivit. Imi doream sa nu alerg prin spitale, sa nu privesc sangele decat prin vene si nu pe mainile mele, sa nu manjesc vezi doamne o zi deosebita cu lucruri atat de obisnuite pentru mine. Nici asta nu a contat.

So, cu toate ca va multumesc mult tuturor celor care v-ati amintit ca eu as putea insemna ceva in vietile voastre, v-as recomanda ca incepand de la anul, daca mai traiesc pana atunci, sa uitati frumos ca este ziua mea, una deosebita. Pentru ca nu este. Pentru ca daca ar trebui sa fie, de acum incolo va fi numai pentru voi. Lectia am invatat-o mult prea bine si anul asta. El a castigat si runda asta. Asta ca peste ani, sa pot spune si eu cu indiferenta-mi necaracteristica: stii, nu am fost mereu asa… E pe dracu!

Nu ca as avea vreo problema in sensul asta. Nu ca m-ar deranja sa stau sa dorm vreo trei zile. Dar pe cuvantul meu daca inteleg de ce dracu vin astia aici si ce vor de la noi? Pe cuvantul meu daca pricep de ce toata lumea e asa nemultumita de tara asta, dar in schimb bat toti atata drum pana aici? Ce sa vada? Ce sa faca aici? Ca doar noi suntem lumea a treia, unde costumele lor Armani se murdaresc de la primul pas pe pamant romanesc.

De ce sa ne adune cainii dupa Culoarul Zero ca sa nu-i vada Bush? De ce sa ia curvele de pe DN 1 ca sa nu ii faca cu ochiul lui Putin? De ce sa ramana Timisoara fara medici trei zile si Brasovul fara masini de politie? De ce sa nu mai merg eu cu supraaglomeratul 335 pana in Baneasa si sa fac o ora pe jos de la Aurel Vlaicu pana la aeroport?

Repet: nu am chiar nici o problema cu toti domnii astia cu gulere albe, dar pe bune acum, nu le era mai bine la ei in tara, unde se darama turnuri sau intr-o insula exotica, ca zicem… Timbucktu? Nu ca mi-ar pasa daca asta e o insula sau daca asa se scrie. Nu serios, ma gandesc de ce dracu tre sa plec eu trei zile din Bucuresti, cu posibilitate chiar de cinci, de ce sa folosesc eu o singura banda de trafic pe Culoarul unic cand si asa, nici alea patru sau cate dracu erau nu imi ajungeau? De ce ma sufoca pe mine Americanul numarul unu cu prezenta lui si ma face sa simt luneta in ceafa timp de trei zile?

Beneficiul meu: ori imi iau concediu si plec din Bucuresti, ca mai toti colegii mei si sa vezi atunci emisie dusa dracu la Antena, ori muncesc de acasa ceea ce imi surade pana la partea cu muncitul, ori ii fut in gura (stiu, nu pot, dar ma straduiesc) pe toti oficialii astia nenorociti cu tot cu masinile lor scumpe care imi dau mie peste cap si orasul si tara, si viata si mare parte din timpul meu pretios, cand? Tocmai inainte de ziua mea!

Nu ca as avea vreo problema si din punctul asta de vedere, ca na, peste niste ani, am sa pot spune nepotilor mei ca i-am vazut live pe marii lumii, la trei pasi de mine. Sau ma rog, la mai mult un pic, de trei pasi. Deja imi creste importanta mai ceva ca traficul de PRO-ului. Stiu, gurile rele imi spun acum ca ar trebui sa ma multumesc cu un asa cadou. Da, intr-adevar, mi-am dorit o viata intreaga sa imi fie ascultat telefonul doar pentru ca lucrez langa aeroport. Era visul meu sa-mi simt o luneta in ceafa ori de cate ori trec pe langa Casa Presei. Ca sa nu mai zic ca telul meu in viata asta de rahat romanesc cu mot este sa il vad pe Bush la mine in tara, cu pantalonii intacti, pe Culoarul Unic cel fara caini vagabonzi. Corect.

Exact ce mi-am dorit o viata intreaga. Noroc ca nu am trait prea mult pana acum, ca cine stie ca dracu imi mai doream. Poate un steag tibetan ciuruit de gloantele chinezilor, o arma chimica deaspura blocului meu, un virus scapat accidental din eprubeta in spatiul aerian european, cine stie ce dracu mai putea sa nascoceasca imaginatia mea tampita cu dorintele ei, nu?

In concluzie, eu sunt perfect de acord cu Summit-ul NATO. Veniti mai papagalilor, mai mari ai lumii, cu penele voastre frumos colorate, cu masinile voastre proaspat scoase la produs si fara noroi sub aripi! Veniti in navele voastre comparabile cu A 380, cu stilourile Conway Stewart sau Waterman, dupa caz, cu zambetele voastre false cu tot. Neaparat cu zambetele false ca astfel camerele noastre nu vor reda realitatea asa cum e ea. Noi va asteptam, sa ne futeti traficul deja futut, sa ne dati vietile peste cap, sa ne umiliti ca voi aveti culoar unic pentru 100 de masini si noi o singura banda pe sens pentru 10000000000000000000000 de autovehicule! Veniti sa ne prostiti in fata cum ca voi va adunati aici pentru binele omenirii, cand de altfel scopul vostru este cu totul altul, stiut vezi doamne, numai de voi! Noroc ca s-au inventat scurgerile. Nu alea numite canale, ci cele de informatii. Ascultati-mi telefonul in continuare, poate asa va prindeti si voi ca nu sunt numai prosti pe lumea asta, pe care sa-i jucati voi pe degete cum vreti!

Momentan imi iau concediu. Nu pentru ca e ziua mea si as putea sa ma dau cu sania la Neptun sau sa ma ingrop in nisip in Busteni. Nu pentru ca as vrea sa ma imbat timp de o saptamana sau pentru ca mi-e sila sa muncesc ca sa fiti voi informati. Ci pentru simplu fapt ca asa a vrut Bush.

So, long live and God Bless America Indeed!

P.S. Fratello Americanu’, stii tu care esti, in consecinta, nu ma astepta, ca n-am sa vin. Uite, ce era mai important din America ta, vine la Bucuresti, so, why bother?

P.S. 2: Anuntati-ma si pe mine cand se termina cosmarul asta, sa stiu sa ma trezesc! Momentan ma duc sa hibernez si sa ma inbat bine. Nu cu vodka ruseasca ca brusc imi face rau la stomac!

P.S. 3: Are cineva gresita impresie ca dupa ce vor pleca maciucile astea de aici va mai fi ceva la fel in tara asta?

Marele tenor Luciano Pavarotti s-a stins din viata in aceasta dimineata. Pavarotti suferea de mai mult timp de cancer la pancreas, fiind operat in iulie 2006 pentru eliminarea unei tunori.

Starea de sanatate a tenorului s-a depreciat semnificativ in ultimile luni, acesta retragandu-se de pe scena muzicala si petrecand ultimile clipe in compania celor patru fiice si a sotiei sale.

Pavarotti a venit in 1999 si in Romania pentru a sustine un concert, chiar in ziua in care a avut loc eclipsa totala de soare, 11 august.