anizaima

Lumea se imparte in mii de culori acum. Asa ajungi sa-ti dai seama ca femeile ar trebui sa nu creada in cuvintele barbatilor, oricat de frumoase ar fi ele. Tot asa ajungi sa realizezi ca barbatii ar trebui sa se prefaca macar ca nu vad toanele femeilor. Si tot asa, fiecare, indiferent de sex ar trebui sa stie foarte clar care ii este locul.

Dar de obicei nu se intampla asa. Se intampla exact pe dos. Fiecare incurca voit rolurile, pentru ca mai apoi, ghiveciul rezultat sa nu placa nimanui. Mereu am spus ca o femeie desteapta este aceea care nu are nevoie de un barbat. La fel cum un barbat destept este cel care stie sa faca o femeie desteapta sa aiba nevoie de el. Marea surpriza are loc cand fiecare crede ca este mai destept decat celalalt si incearca sa si demonstreze asta.

Rezultatul este, evident, pe masura. Adica fiecare femeie desteapta descopera prostia propriilor actiuni, la fel cum fiecare barbat destept, experimenteaza esecul propriilor ineptii. Eu nu cred ca asta duce undeva. Decat la o lupta inutila care, dincolo de jocuri stupide, nu inseamna nimic. In esenta, si barbatul si femeia stiu ca sunt destepti si ar trebui sa renunte la orgolii. Ma intreb, oare daca macar unul dintre ei ar fi indeajuns de destept sa si faca asta, care ar mai fi soarta jocurilor? De obicei, daca cineva va renunta, aceea va fi femeia, pentru ca in cele mai multe dintre cazuri, ea stie sa aplice intelepciunea, inainte de a actiona din instinct.

Evident, majoritatea oamenilor nu este in stare sa vada lucrurile astfel. De aici se nasc fanteziile. Partea proasta e ca aceste fantezii nu se implinesc niciodata, pentru ca niciunul dintre ei nu e in stare sa realizeze ca nu e nevoie de rivalitati.

Nu vorbesc aici despre cretini. Ma refer la oamenii normali, care au verticalilate, intelepciune, principii. La oamenii in stare sa faca greseli, dar sa le si repare. Evident, lumea se imparte in mii de culori. Si la fel de evident, oamenii astia colorati reprezinta doar pete intr-un ocean de alb si negru, tonuri de gri. Ei sunt cretinii. Un ocean de cretini. Petele suntem noi. Astia putini. Atat de putini incat suntem prea ocupati sa ne batem capul cu nuante de alb, negru si mult gri. Atat de putini incat nu ne pierdem timpul citind astfel de randuri, pentru ca noi le stim deja.

In esenta, randurile astea au fost scrise pentru celelalte culori. Adica pentru categoria aia mare si neinsemnata, care, evident ca nu o sa priceapa niciodata ca era vorba despre ea.

Arunca-te in nori
Si sufletul sa-ti fie praf de stele
Viseaza printre antici sori
La lacrimile mele.
Vreau sa ma intorc
O cale mi-e deschisa.
Pe aripi de loc
O carte nescrisa.
Maini desprinse de culori
Te inalta, dincolo de nori.
Valuri dese albul tes
Doruri intalnite des.
Si nisipuri presarate,
De pletele tale spulberate.

Amestec ochi cu zambete furate
Si din zi, fac iarasi noapte.
Iar din noapte de fac zi
Plaja iar o vei primi.

Nu stiu lacatele sa desfac
Si finalul, il cunoscti fara sa-l fac.
Scoici in talpile tale
Povesti nenascute, plete si soare… mare!

Este atunci cand… cand lumea se intoarce dincolo de lume, cand vantul de pe Republicii bate impotriva lui, buzele misto spun neadevaruri si se transforma in insuportabile, cand e primavara dar totusi e frig cu draci, cand bunicile sunt bunici dar de departe si nepotii nu le mai aud, cand lumina se descompune in lacrimi si cerneala.

Artificial e si un suspin scapat printre dinti cand de fapt tu vrei sa razi si sa te uiti in ochii cuiva, cand imbratisarile taie mai rau decat orice lama interzisa, cand saruturile nu sunt saruturi dar nici injuraturi, cand parcul spune povesti la gura unei sobe incinse de noroi, cand prajiturile zac in vitrine si nu sunt devorate sau chiar cand scrii despre ce e artificial, in cuvinte false.

E artificial sa vezi ochii mari fara sa-i si simti, sau sa tragi cu sete dintr-o tigara stinsa pe o piele cu cicatrice, fara sa stii ca te numesti fumator. Artificial e atunci cand…. cand nu e indeajuns de artificial sa te dau de toti peretii pana cand lifturile incep sa mearga, cand pasii se indeparteaza cand de fapt ei merg invers, cand semnele iti fac semne dar te resping din cauza constiintei sau cand tu vrei sa atingi o sfera interzisa.

Si ce e mai artificial e ca nici macar perele nu mai sunt ce au fost odata…

Cam asta e. Artificial!

Bine macar ca narcisele mai miros a inocenta insa…

Daca as fi atins fiecare frunza inca nenascuta din orasul tau as fi avut certitudinea ca astazi te-am regasit pe strazile lui. Daca as fi pasit pe pietrele din parcul cel plin inca de necastani, as fi putut sa jur ca te-am vazut printre copaci. Si daca m-as fi uitat mai mult in sus, as fi orbit in razele care iti mangaiau chipul.

Mi s-a parut ca te-am vazut tinand in brate o alta… cu toate ca stiu ca alta nu ar putea fi niciodata pentru tine. Mi s-a parut ca intre buzele ei tu iti cautai fericirea… cu toate ca stiu ca fericirea ta nu depinde de oameni. Mi s-a parut ca simt rasuflarea ta rece pe gatul meu, cu toate ca stiu ca numai vantul din acest oras poate sa ma mai trezeasca asa.

Si uite asa, astazi am ratacit aiurea, in fiecare colt dintr-un oras pe care nu-l mai recunosc, doar in cautarea unei petale, din florile pe care tu nu le rupi niciodata. Am stins ultima tigara pe o cicatrice inca sangeranda, am tras aer in piept si chiar si atunci mi s-a parut ca iti simt parfumul pe hainele mele.

Eram departe… intr-un oras ce odata insemna totul pentru mine. Am calatorit departe, intr-un oras care astazi te aducea langa mine cu fiecare pas. Cu toate astea, zgomotul lui infernal a reusit sa-ti intunece gandurile mele. Si nu m-ai vazut, nici cand am trecut… din nou pe langa inima ta.

Mi se pare normal sa:

• treci pe langa un cersetor pe strada si sa-l scuipi in ochi. Iti e total inferior ce dracu.
• mananci seminte si sa arunci cojile pe jos, in parcul de copii
• asculti manele la telefon in metrou
• stai jos cand in fata ta, o batrana se agata cu disperare de o bara, incercand sa-si mentina echilibrul in piciorul care nu are gips
• te crezi mult superior altora doar pentru ca ei asculta manele la telefon iar tu, parazitii la mp4. Cu toate astea tu esti cel care arunca noaptea, gunoiul pe geam, de la etajul 10.
• spargi banii in cazinouri, cand vecinul de langa tine nu isi poate plati intretinerea din pensia lui de 100 lei. (Noi)
• crezi ca nu e mare chestie ca preotii sa fie homosexuali
• Dumnezeu nu exista doar pentru ca tu ti-ai pierdut buletinul
• inchizi 17 gradini zoologice, intr-o tara in care toate sunt 32, doar pentru ca nu corespund normelor europene. Nu ar fi mai simplu decat sa omori animalele alea, sa faci gradinile sa corespunda normelor?
• inchizi o gradina zoologica pentru ca firma ta sa construiasca in locul ei, un cartier de vile
• spui ca faci totul pentru poporul tau. Perfect de acord, de fapt, tu te straduiesti sa faci totul ca sa il ingropi.

Si pentru ca toate astea mi se par absolut normale, ma intreb doar atat: oare eu sunt anormala ca incep sa-mi doresc sa stau cat mai departe de sistemul asta?