anizaima

For no justice in this world
Or no pain or sorrow-word
For no limit in the sky
Look the rain and ask me why!

For a single phrase or tear
Hold your thought and keep me near
Touch the drops falling from eyes
Breathe the wind, and be surprised.

Taste the night with all it’s dreams
Fly over the headstone hills
To arrive till dawn at rain
Leaving all, forgeting pain.

Nothing in this world tonight
Will tell you to lose a fight.
Never will forget your eyes

Touch the rain… she never dies…

Nu stiam ca-ti plac. De fapt, nici nu mi-am imaginat vreodata asa ceva. Credeam ca esti ca oricare, credeam ca sub masca aia a ta, nu se mai ascunde nimic care sa ma surprinda. Credeam ca ai parul lung doar la misto, nu si ca asta era semnul ploii.

Sau ca ochii tai pot fi doar niste ochi. Ce daca anunta furtuni pentru cei care nu stiu sa citeasca? Ce daca iti ingheata sangele in vene cand ii privesti? Ce daca spun exact pe dos fata de ce ar trebui sa spuna? N-am stiut… pana azi.

Chiar nu stiam ca-ti plac…

Gutuile!

Daca ai sa cazi ca si ieri peste trupul meu, in lanturi nesfarsite si albe, daca ai sa te impiedici de ochii mei in caderea ta si glasul ti se va transforma in geamatul groaznic al universului, nimeni nu va mai respira adanc niciodata.

Pentru ca surasul tau inghetat, impletit cu povestile unei lumi nevazute a incremenit pe chipul meu. Si daca peste noapte te-ai transforma in foc, sa arzi cu limbile tale orasul sfant, toate chitarile pamantului te-ar canta in psalmi. Pentru ca tu esti VOINTA.

Daca cele mai inalte culmi ar fi mangaiate de pletele tale, daca linistea ta ar cuprinde bratele imbratisarii mele, nimic nu te-ar mai purta vreodata pe alte carari. Ai ramane in tacere, pentru totdeauna, intre doua galaxii, pentru ca si tu si eu sa putem exista. Pentru ca tu esti PUTEREA.

Si daca dupa atata suferinta ai aduna plapumile grele si innegrite de timp, fruntea mea ar fi mai senina. Nici anii, nici zambetele si nici macar cristalele nu si-ar mai putea cresta urmele in istoria mea. Pentru ca tu, esti DESTINUL.

Si daca printre sulitele tale adanci si nemiloase s-ar afla pergamentul nemuririi, nimic din lumea asta nu mi-ar putea sta in cale, pentru a-l citi. Pentru ca tu esti SUFLETUL LUMII.

Dar daca cel mai vremelnic soare te-ar putea ingenunchia, fie si pentru o secunda, drumul ti s-ar inchide, vointa ti-ar fi infranta, puterea ar deveni neliniste. Dar ai ramane SUFLETUL LUMII. Pentru ca tu ai fost astazi,

PLOAIA MEA…

Nimic nu ma mai poate obseda.

Decat imaginea ta,

In oglinda mea…

Poti sa crezi ca esti altfel si ca poti aduce ceva in plus lumii in care traiesti. Poti sa ridici ochii si sa privesti mai sus decat restul lumii. Poti chiar sa cazi mai jos decat orice om de pe planeta asta si sa te inalti mult mai sus decat cei mai multi. Cu toate astea, nimic nu te diferfentiaza. Nu esti cu nimic nici mai bun, nici mai rau ca ei.

Sau poate ca rautatatea ta se transforma la un moment dat. Nimeni in afara de tine nu poate sti. Nimeni nu-ti spune nici ce sa faci si mai ales, cum. Legile tale metamorfozeaza universul inconjurator. Ai puterea sa aperi, sa trasezi destine, sa lupti si pentru altii. Ai curajul necesar sa fii tu cel care conduce destinele omenirii. Universul se roteste si dupa cum vrei tu, iar dorintele tale, pot fi usor transformate in realitate de instante supreme. Totul e sa le vrei in realitatea asta.

Visele tale se materializeaza, lacrimile tale raman stanci de nezdruncinat. Surasul tau reprezinta pentru multi, o poarta catre o alta zi. Pentru unii, noaptea straluceste mai tare decat otrice soare, atunci cand le esti aproape. Zilele trec mai repede, minutele se scurg in ritm de vant spulberand nisipul dintr-o clepsidra, iar norii dispar din calea ta, ca treziti dintr-o adanca vraja.

Cu toate astea, esti la fel ca ei. Cu nimic mai bun, cu nimic mai prejos… Si mostenesti la infinit, aceleasi vechi pacate…