Biblioteca din barca
Eram niste copii, cu suflet de argint, vii
Eram bucati de cer si aripa de inger.
Eram o rasuflare netaiata, o sete fara patima varsata
Eram si stea, si soare si pamant
O liniste fireasca, peste-un simplu gand.
Eram o zi, o noapte-ntunecata
Eram tot ce am fost doar noi vreodata
O adiere lina peste glasuri de campii
Si dulcea lui mireasma,
A teiului cu flori purtate de iubire,
Peste vii.
Tot noi, zambeam si nu stiam nimic
Nici ce e lumea, nici ce zace-n al nostru gand
O fiara rascolita de un simplu zbor
O gheara inghetata ce te-nvata-ncet sa mori.
Un ranjet ca de diavol salasluia in noi
Un vechi fior, un abur ce ne-mpartea pe veci la doi
Un iz de lupta-nsangerata nesfarsita
Statea mereu la panda, sa taie o inima perfect cioplita.
Un ceas, atat ne-a trebuit si noi
Am tras cortina lumii, lasandu-ne la fel de goi
Am dat Pandorei ce a fost mai rau
Placerea unei clipe, pentru eternul vis
Din somnul unui zeu.
Am rupt izvoade si navalind afara
Am dat si mana si sarutul pentru-aceasta fiara.
O clipa de-am fi stat sa mai rabdam
Carne si suflet s-ar fi rupt definitiv,
Rostogolindu-se pe tron.
Tacerea lumii nu a fost de-ajuns
Pasii ne-au dus la rasarit, pe mine la apus
Ganduri ucise si pietre de hotar
Toate in iederi grele prinse
Lasand in urma un pumnal.
Si astazi, toate astea ca vantul s-au tot dus
Din rasarit, urnindu-se incet tot spre apus.
Eram copii, cu suflete de-argint
Suntem azi oameni, acestei toamne-amar zambind.
Sotului meu.
