Departari
Se-nfig cutite. Si se sting iar focuri. La fel de trist ca orice inceput. Se sparg iar pietre si se destrama vise trangand spre nicaieri, un ideal pierdut. Si-n nefiinta mea se tot rastoarna lumi, de peste ceruri se incalca iarasi vami, Caci colt de negura intruchipata in cenusa imi bate iar in geamul, prefacut in usa.
Si se despart iar ape, se limpezesc izvoare Se toarna din fanatani, o palida licoare. Zile si nopti, milenii prefacute, toate sub o grea uitare, in stane-s prefacute. Si chiar si tu, sagalnic zambet prefacut, chiar si in tine, uitarea-i templu de demult. Caci om de esti, salbatic ca si-un zeu, nu te ridici mai sus de trupul tau.
Farama de nascare de-ai avea as fi simtit-o intr-o noapte, langa tampla mea. Dar ca si timpul, ca si vremea rascolita esti doar o nota veche, trist de prafuita. In ochii mei se joaca azi lumini ce nu se sting, caci foc le curge peste gene, in nesfarsit alint. Pe cand privirea ta ca si o fila ratacita e stearsa din al colbului argint, istorie adanc rastalmacita.
Si nu-i nimic, istorii vor mai fii! Si capete de sfinti de sus ne vor privi! Dar tu, in Cronos n-ai sa poti citi ce in privirea mea se joaca, precum acele flacarii vii!
Se-nfig cutite! Si se sting iar focuri. O palida lumina ce-n zare iarasi se desface. Se sting cutite. Si se-nfig iar focuri! Caci lumea din privire, ingheata prinsa-n ace..
