Magie intr-un borcan cu castraveti
E un lucru normal sa reactionezi aiurea atunci cand esti ranit, cand nu intelegi de ce si, mai ales cand vezi ca fara niciun motiv plauzibil, nimic nu e asa cum credeai. E foarte normal sa te porti mizerabil cu cineva doar pentru ca acel cineva stii ca poate fi mult mai sus decat tine. E si mai normal sa privesti realizarile cuiva si sa-ti dai seama ca a reusit mai bine ca tine. pentru ca tu, te complaci intr-o stare care de altfel nu te caracterizeaza dar care, la un moment dat, intr-o foarma foarte ciudata spune totul despre tine.
Iti petreci timpul urandu-i pe altii, fiind nemultumit de cei pe care, cineva de sus a hotarat sa-i aduca in viata ta. Dai vina pe ei pentru esecurile tale lamentabile. Dai vina pe ei pentru ca nu iti pot intelege superioritatea, sensibilitatea ascunsa sub mii de masti. Dai vina pe ei pentru ca refuza sa joace in piesele regizate de tine. Si cand realizezi cat timp pierzi punand in scena o piesa care nu se va juca niciodata devii si mai furios. Actorii sunt de vina, sunt prea slabi, n-au inteles viziunea ta, piesa e mult prea profunda pentru mediocritatea lor…. Pe dracu!
Tu esti cel care nu e in stare sa transmita actorilor esenta piesei. Tu esti cel care creeaza scenarii ce nu se potrivesc in lumea actorilor, tot de tine alesi. Tu esti cel care ridicand cortina, nu faci altceva decat sa privesti o scena goala. Nimeni nu vrea sa joace in piese al caror final il stiu deja. Nimeni nu vrea ia parte la un joc murdar. Chiar daca sub mizeria pe care o afisezi tu se afla puritatea unui geniu neinteles.
Nu esti altceva decat un actor prost. Un actor care nu stie, nici dupa atatia ani de pregatire ca o piesa buna, ridica la final sala in picioare. Vrei aplauze. Dar ce oferi in schimb? Scenarii depasite de vreme, de timp, de intelegerea fireasca a unor oameni care nu cauta altceva decat echilibrul, evadarea si zambetul. Vrei sa zambesti in lumina reflectoarelor dar gandirea ta inchistata nu te face sa schitezi decat un ranjet amar.
Incearca altfel: Priveste ordinea dintr-un borcan de castraveti. Imagineaza-ti o planta care respira la vederea soarelui. Vezi cum acel soare ii da iubire si caldura, vezi cum tot acel soare se da din calea norilor, pentru ca binefacerea ploii sa ii alimenteze cresterea. Vezi cum dupa ce norii au trecut, soarele tot ii mangaie frunzele, pana ce din venele ei, creste viata. Fructul acela care pana mai ieri era o mica floare galbena, acum creste si tot ajutat de soare, va ajunge la maturitate pentru ca tu acum sa il privesti dintr-un borcan.
Priveste cate fructe sunt in borcanul tau. Gandeste-te cata energie a consumat soarele pentru ca tu astazi sa ordonezi niste fructe intr-un borcan. Si gandeste-te ca soarele ala, a crescut acele fructe pentru ca tot tu sa te bucuri astazi de ordinea din borcan. Fructele alea se sacrifica pentur bucuria ta. Stau si te privesc din interiorul borcanului, fericite ca-ti vad zambetul…
Iar tu uiti de zambetul ala. Pentru ca in ochii tai, acela nu e decat un borcan, iar in interiorul lui, nu sunt decat niste fructe nesemnificative. Borcanul ala esti tu. Fructele sunt toate darurile pe care le ascunzi de soare si de lume, imbracandu-le in ceva perfid, pe care te straduiesti din rasputeri sa ti-l insusesti. Cum sa primesti aplauze cand tu nu vezi magia scenei? Cum sa privesti scena cand tu nu vezi decat piesa? Cum sa vezi finalul daca tu scrii din mers, replici ale unor oameni care refuza sa le joace? Si cum sa joace oamenii aceia cand tu nu esti in stare sa transmiti adevarata esenta din ineriorul tau?
Nu e usor sa de debarasezi de obiceiurile proaste. Nu e usor sa oferi bucurie cand tu nu ai invatat pana acum decat replici amare. Dar poate fi simplu daca te gandesti ca vrei altceva… magia dintr-un borcan cu castraveti….
