Mi-e dor…
Mi-e dor… de pustiul apelor, pe intinsul codrilor.
De soarele ce se joaca, in privirea mea-nghetata.
Mi-e dor de samanta de grau zdrobit, in rasnite din pamant dacic rostit.
Mi-e dor de stele si paduri, de clarul luminii din ele si de fluturi.
Mi-e dor de ploaie si mirosul ei, de vesnicele paduri cu tei.
Mi-e dor de liniste mult respirata, de tara-ntreaga, nu de tara sfartecata.
Si mai mi-e dor de pomul cu povesti, de vreascurile ce ingana, cand sub caldura unui foc tu le trosnesti.
Mi-e dor de seri cu vise si stele ce brazdeaza, cerul inalt cu sulite si arcuri ce ofteaza.
Mi-e dor de urletul padurii nerostit, de lupii albi ce tinta ne privesc neglasuind.
Mi-e dor de mine, imbracata-n alba ie, mi-e dor de tine mama, de mine langa tine!
Mi-e dor de umbra mea cea dreapta, de glia stramoseasca si-nteleapta,
mi-e dor de-un petec de pamant curat, de semetia unui dac, de sica si de arc.
Mi-e dor de focul din priviri si cel din vatra, de agera privire de pe stanci urcata,
mi-e dor de pasul sigur si de hotarare-n pumn, mi-e dor de-al meu zambet sagalnic si de drum.
Mi-e dor sa fiu iar sus cu vantu-n par, mi-e dor sa cant, sa joc si jocul sa miroasa-a dor.
Mi-e dor de inteleapta-ntelepciune din batrani, de saniile din povesti, trase cu drag de caini.
Mi-e dor de calul meu cel negru si atent, de sufletul ce il purtaram amandoi in piept,
de o cetate alba si mareata-ntre femei, de strasnica poveste, iubita lui Mihai.
Mi-e dor sa calc prin iarba-abia cosita, de casa lui Brancusi, de pita impartita,
Tismana cu tacerea ei, mi-e dor de-ai nostri sfinti parinti si de-ai mei zei.
Mi-e dor de pesterile indelung batatorite, mi-e dor de Sarmi de-ale ei paduri atent rastalmacite.
De pietrele din inimi si inimile – piatra, de mine sus pe stanci, privind la lumea toata.
De Arnota si pepeni verzi, de o sfintenie ce-o simti, o crezi si vezi,
mi-e dor sa rad iar tainic si rostit, de al meu Lup, viteaz de printre daci si vremi calatorind!
Mi-e dor de-mbratisarea unei flori de mai, de singura silaba nerostita: STAI!
Mi-e dor sa imi privesc iar chipul in ochii tai cei verzi,
mi-e dor de ce nu stiu, iar tu nu poti sa crezi!
Si mai mi-e dor de toate cate nu s-au intamplat,
pentru ca intr-o vara, o oglinda-am spart….
