Zambete
In prima zi, timid, usor si trist! Ce daca n-ai stiut ca eu exist? A doua zi, ti-am anuntat prezenta mea. Deja, ma cuibarisem, acolo undeva! Dar inca tu n-aveai de unde stii ca ochii nu-ti vor fi nicicand pustii!
Si uite-asa trecut-au niste ani. La inceput, simteai stransoarea calda si chipul ti se lumina ca prins de o adanca vraja! Ea te tinea in brate si mama se numea si in stransoarea-i calda, inima ta crestea! Asa m-ai invatat, asa ma stii si-acum, desi pe chipul tau este si zambet dar mai e si scrum.
Si mai apoi, cand ai crescut, ma tot purtai cu tine prin vant si soare, ploi, in locuri ce stransoarea calda, ati invatat-o amandoi! Lui i-aratai ce fericita tu erai, si doar prin mine, ii spuneai: mai stai!
Dar mai tarziu, nici nu mai stiu, o trista noapte te-anvatat sa te incrunti si sa tot plangi, pastrandu-ma pe mine cu adevarat! Si din aceeasi noapte trista, ai tot avut pe chip, doar zambetul de-acum, acela de revista. Mie nu-mi place, nu asa ma stiu, eu sunt si fericit, dar si zglobiu! Tu ma ucizi cand nu ma lasi sa rad pe chipul tau, tu ma-ncoltesti cand ma trimiti mereu la coltul meu! Nu-mi place sa fiu fad ci numai miere, caci in final, si mie-mi plac buzele tale!!!
P.S.: Merge?
virusul a zis,
martie 31, 2009 la 3:18 pm
De minune!