Good jokes, really bad jokes…
People stick to something from their past like all their lives depend on their past. They live each day connected… addicted… depending on something… But when that something you depend on is powerfull than any other present of yours, what’s so wrong to depend on it? It’s wrong. Cause that is no life. That is no evolution. It’s a lie. A sweet lie, like a fire burning slowly, turning everything inside into ashes. That’s why is wrong. Cause that fire will burn you all someday if you dont let go.
Bun. Acum traducerea. Exista oameni care stiu sa faca alti oameni fericiti. Exista momente in care ai senzatia ca te poti bucura, ca poti fii fericit langa cineva. Sau doar tu cu tine. Exista lumi interzise in care intri cu 100 km/h in noptile cu luna plina si zapezi de poveste. Exista zambete trecute dincolo de orice bariera psihologica, de orice interdictie umana, de orice regula scrisa.Exista ploi, geruri aspre si din nou soare. Exista taieturi adanci, sange tasnind si apoi o mana care inchide ranile.
Dar mai exista si momente cand toate astea sunt doar povesti. Sunt doar chestii din trecut, doar iluzii in care crezi pana la extrem, de care te legi spunandu-ti ca inseamna ceva, pe care le vrei crezand ca le meriti. Nu. Nu le meriti. Nu ti-au fost date pentru ca le meriti. Le-ai trait pentru ca la momentul ala era singurul lucru ce ti se putea intampla. Altceva nu mai exista. Altceva nu mai era scris pentru tine.
Exista oameni care stiu sa bata din palme si sa alunge orice nedumerire de pe chipul altora. Eu stiu sa fac asta. Exista oameni care te pot face sa crezi ca esti unic, special, diferit, deosebit, chiar daca realitatea este alta. Si asta pot face cu usurinta. Exista si oameni care te ridica si te coboara din ceruri mai inalte decat orice univers, intr-o fractiune de secunda. Asta eu stiu cel mai bine sa fac. Dar nu pot lasa pe altii sa faca asta cu mine.
Ne datoram fericirea in lumea asta de rahat. Ne datoram zambetele pe care le meritam pentru simplul fapt ca rezistam aici. Ne datoram momentele alea cu luna plina, zapezi, soare, liniste, impacare, tacere, lumina. Si pe astea le meritam pentru ca macar o data in viata asta nenorocita am facut si noi ceva bun. Dar nu meritam ca momentele astea sa fie ale noastre pentru totdeauna. Asa ca cineva vine a doua zi si ni le ia. De cele mai multe ori, cine ni le-a dat le si ia inapoi.
Asa ca de aici nu avem decat un singur lucru de facut: le lasi sa te arda, sau le arzi tu. Daca ai puterea sa le dai foc, daca ai puterea sa te bucuri de ele dupa care sa le uiti, inseamna ca ai invatat sa traiesti aici. Inseamna ca ai mai urcat o treapta catre perfectiune. Dar daca le lasi sa te arda, sa iti placa si sa te doara, soseaua aia pe care alergi in fiecare zi, se va ingusta pana cand pe o placuta ruginita va scrie: Dead End!
E bine sa zambesti. E bine sa stii sa fii fericit. Nu e deloc ok sa cauti fericirea de care ai nevoie in locuri in care stii ca fericirea ta e tocata in mii de bucatele care ti se servesc cu lingurita la intervale regulate. Lasa-le acolo! Si construieste-ti fericirea intr-un loc in care stii ca nimeni nu-si bate joc de ea!
