Chestii care-mi lipsesc
Azi dimineata realizez si eu pentru a nu stiu cata oara cum zboara timpul… ma apuca o melancolie bolnavicioasa si imi spun ca inca nu am facut mare lucru pana acum. Dar nu-i nimic, vezi doamne, timp mai e. Dar sa constat ca sunt atatea de care am nevoie, atatea chestii cu care eram ok inainte si acum au disparut pur si simplu, asta chiar mi-a taiat orice fel de zambet, care oricum era de fatada.
Asadar… ce-mi lipseste? Pai in primul rand, siguranta. O siguranta pe care am renegat-o toata viata crezand ca nu-mi trebuie altceva decat sa fiu pe picioarele mele. Am reusit asta. Sunt deasupra multora si totusi, pe zi ce trece, mai singura. Iar siguranta unei maini intinse nu mai exista. Pentru ca eu nu vreau decat acele maini care nu se mai pot intinde.
Imi mai lipseste eterna liniste. Era dragut jocul asta de a o cauta la orice pas, de a vorbi mereu despre linistea mea, de a o zari doar pentru cateva clipe. Dar s-a terminat. Imi doresc sa am liniste, mai mult decat intelegere pentru anumite actiuni. Imi doresc sa se opreasca timpul, ca sa-l pot auzi de departe.
Imi mai lipseste hotararea in decizii. De parca am avut-o vreodata. Dar imi lipseste iluzia ca pot controla totul. Si imi lipseste sa stiu ca sunt puternica. Desi in fiecare actiune a mea vad asta. Desi toate semnele imi arata cat sunt de puternica. Si totusi… de ce ingenunchiez?
Imi mai lipseste sa zambesc fara sa stiu de ce… am vazut cred, de cateva ori cum e si cred ca mai vreau. Dar nu am motiv. Si zambetul meu imi lipseste mai mult decat toate la un loc. Imi mai lipseste sa stiu aproape niste oameni. Nu ca nu ar fi oricum, dar eu nu ii mai simt. Si vreau sa simt toate, si toate sa treaca prin mine ca sa simt ca traiesc.
Imi mai lipsesc trandafirii si mireasma lor, vara asta cu potecile ei intortocheate si noptile nedormite. Imi lipsesc zambetele altora, pictate pe chipuri, chiar de mine. Imi lipsesc oamenii care ma iubesc, imi lipseste sa pot sa iubesc neconditionat, fara intrebari.
Imi lipseste sa pot face suflete fericite. In special pe al meu. Da, egoism extrem. So what the fuck? Cred ca ar mai fi o gramada care imi lipsesc. Imi lipseste ca dracu dimineata aia din Ploiesti in care am stat pe o banca sub castani, cu soarele jucandu-se doar in parul meu. Eu cu mine. Fara sa impart ceva. Fara sa ma impart cu nimeni. Imi lipsesc eu intreaga. Si nu stiu exact unde sa ma gasesc. Ca peste tot unde ma caut, regasesc doar franturi. Si daca ma mai gandesc, imi lipseste zapada de la Timisoara. Si zborul. Atat de sus incat nici sa ametesti nu mai ai timp….
Mi-ar mai lipsi niste chestii minore, cum ar fi timpul, fericirea, eternitatea, impacarea. Dar mai conteaza? La cate sunt, probabil ca se va face toamna mai repede!
Lucian Vasile a zis,
septembrie 11, 2008 la 1:18 pm
Nu le poţi avea şi tu pe toate. Poate că nu poţi avea şi aripi să zbori şi să ai şi toată câmpia şi să şi hoinăreşti prin vârf de munte.
Siguranţa există, iar mâinile care dispar sunt înlocuite de altele. Nu identice, dar asemănătoare. Şi poţi fi sigură că acele mâini te vor ridica atunci când e nevoie.
Iar liniştea va veni atunci când va trebui să vină. Parcă tu îmi vorbeai de răbdare…
Anizaima a zis,
septembrie 11, 2008 la 1:57 pm
Stii? Uite o alta chestie care-mi lipseste acum: puterea de a-ti raspunde cu intelepciunea unui om care stie despre ce vorbeste…
Vorbesc singur ... a zis,
septembrie 23, 2008 la 9:34 pm
Cand eram pustan (mare june) scriam in oracolul (blogul…) fetelor urmatoarele:
Nu dispera cand soarta te apasa,
Si’n clipe grele nu plange’al tau destin
Caci dupa chin viata’i mai frumoasa
Cum dupa ploaie ceru’i mai senin …
Se pare ca vremurile nu s-au schimbat asa de tare
Cred ca iti pui prea multe intrebari/probleme. Zambeste. Asa-i viata …
Hai, hai, vreau sa iti vad zambetul rasarind timid pe buze
Anizaima a zis,
septembrie 24, 2008 la 11:05 am
Cum, nu il vezi deja? Tocmai tu, care vorbesti singur atat de mult? Tocmai tu care iti pui si expui intrebarile de genul asta? Hmmm, intr-adevar nu s-au shimbat prea multe. Si nu prea poti sa zambesti atunci cand iti moare un om drag si nu vrei sa accepti ca asa e nenorocita asta de viata.
Cu toate astea, uite, zambesc! Zambesc pentru ca oamenii vor sa ma vada zambind si pentru ca mi-e dor sa zambesc. Si sa stii, ca de cand am scris asta s-au mai schimbat niste chestii. Mi-am adus cerul mai aproape, m-am jucat printre frunze si m-am pitit pe carari dupa brazi argintii si tot asa. Deci se poate sa stii!
Vorbesc singur ... a zis,
septembrie 25, 2008 la 3:19 pm
Eu vorbesc singur din cauza oamenilor din jurul meu … astia nu dispar din peisaj, nu ii pot ignora si imi mananca pateul in fiecare zi …
In ciuda acestor detalii, gasesc puterea sa mai zambesc si eu, reusesc sa privesc doar jumatatea paharului care imi convine, insa in ultima perioada mi-a cam sarit in ochi jumatatea goala prea des …si din toate directiile…
Sunt prea serios, prea incruntat, prea imbatranit, probabil pentru ca sunt putini cei pe care ii intereseaza sa ma vada zambind. In general vor de la mine alte chestii, nu doar zambetul …
Anizaima a zis,
septembrie 30, 2008 la 1:52 pm
Pai uite, eu vreau sa zambesti… doar sa zambesti.. e bine asa? Nu de alta dar ma uit si in jur si sincer, vad destule mutre morocanoase zilnic… poate macar virtual sa stiu ca oamenii zambesc… ce zici?
Vorbesc singur ... a zis,
septembrie 30, 2008 la 11:08 pm
Special pentru tine, un zambet real transmis pe cale virtuala
Anizaima a zis,
octombrie 1, 2008 la 10:16 am
Habar nu ai cat ma bucur… de fapt ar trebui sa-mi vezi zambetul!!! Sper totusi sa nu-mi spui ca nemultumitului i se va lua darul, pentru ca mi-as dori sa stiu ca zambesti si tu mai des si nu doar virtual… desi zambetele reale netransmise virtual eu nu le prea pot observa, nu?
Vorbesc singur ... a zis,
octombrie 2, 2008 la 1:24 pm
mda, zambetele reale trebuie sa le crezi pe cuvant … sau mai exista alternativa de a te convinge cu ochii tai
Anizaima a zis,
octombrie 3, 2008 la 8:43 pm
ar fi o chestie si asta, nu crezi? detalii ceva?
Vorbesc singur ... a zis,
octombrie 3, 2008 la 9:14 pm
Casa cu flori, strada Sperantei, la parter
Anizaima a zis,
octombrie 6, 2008 la 9:12 pm
Ai interfon?
Vorbesc singur ... a zis,
octombrie 9, 2008 la 6:27 pm
nu pentru toata lumea
Anizaima a zis,
octombrie 10, 2008 la 10:12 am
pai atunci spune-mi daca ai pentru mine, ca sa stiu daca eu sunt toata lumea sau nu.
Vorbesc singur ... a zis,
octombrie 11, 2008 la 4:20 am
Poti intra cand vrei, usa e deschisa pentru tine …
Anizaima a zis,
octombrie 11, 2008 la 3:09 pm
ai grija, poate intr-o zi am sa intru, imi va place atat de mult inauntru incat nu voi mai pleca…
Vorbesc singur ... a zis,
octombrie 12, 2008 la 1:56 pm
“ai grija” suna ca si cum ar fi ceva rau…
“Iubesc am curaj si ma tem “… ar fi un raspuns ?