Efemer
Daca ai sa cazi ca si ieri peste trupul meu, in lanturi nesfarsite si albe, daca ai sa te impiedici de ochii mei in caderea ta si glasul ti se va transforma in geamatul groaznic al universului, nimeni nu va mai respira adanc niciodata.
Pentru ca surasul tau inghetat, impletit cu povestile unei lumi nevazute a incremenit pe chipul meu. Si daca peste noapte te-ai transforma in foc, sa arzi cu limbile tale orasul sfant, toate chitarile pamantului te-ar canta in psalmi. Pentru ca tu esti VOINTA.
Daca cele mai inalte culmi ar fi mangaiate de pletele tale, daca linistea ta ar cuprinde bratele imbratisarii mele, nimic nu te-ar mai purta vreodata pe alte carari. Ai ramane in tacere, pentru totdeauna, intre doua galaxii, pentru ca si tu si eu sa putem exista. Pentru ca tu esti PUTEREA.
Si daca dupa atata suferinta ai aduna plapumile grele si innegrite de timp, fruntea mea ar fi mai senina. Nici anii, nici zambetele si nici macar cristalele nu si-ar mai putea cresta urmele in istoria mea. Pentru ca tu, esti DESTINUL.
Si daca printre sulitele tale adanci si nemiloase s-ar afla pergamentul nemuririi, nimic din lumea asta nu mi-ar putea sta in cale, pentru a-l citi. Pentru ca tu esti SUFLETUL LUMII.
Dar daca cel mai vremelnic soare te-ar putea ingenunchia, fie si pentru o secunda, drumul ti s-ar inchide, vointa ti-ar fi infranta, puterea ar deveni neliniste. Dar ai ramane SUFLETUL LUMII. Pentru ca tu ai fost astazi,
PLOAIA MEA…
