anizaima

Nu stiam ca-ti plac. De fapt, nici nu mi-am imaginat vreodata asa ceva. Credeam ca esti ca oricare, credeam ca sub masca aia a ta, nu se mai ascunde nimic care sa ma surprinda. Credeam ca ai parul lung doar la misto, nu si ca asta era semnul ploii.

Sau ca ochii tai pot fi doar niste ochi. Ce daca anunta furtuni pentru cei care nu stiu sa citeasca? Ce daca iti ingheata sangele in vene cand ii privesti? Ce daca spun exact pe dos fata de ce ar trebui sa spuna? N-am stiut… pana azi.

Chiar nu stiam ca-ti plac…

Gutuile!

Mergeau impreuna la cumparaturi. Erau nedespartiti la sfarsit de saptamana, mai ales cand spionau fetele dupa rafturi. Lui ii placeau fufele alea de liceu, atat de snoabe incat le scaparau ochii dupa el. I-ar fi placut sa le adune pe toate si sa le dea foc. Sau macar sa le gaseasca o locuinta in desert, departe de tentatii.

Ea, in schimb, privea nepastoare la toate astea. Ii placeau atingerile si culoarea albastra. O definea cel mai bine. Adora sa fie folosita, sa stie ca de ea depinde fericirea unora. Dar cel mai mult ii placea sa calatoreasca. Sa treaca prin mai multe maini, sa simta povestile lor, sa vada in fiecare zi ceva nou si, din fiecare loc sa pastreze cate o amintire. Ce-i drept, vazuse multe la viata ei. Deja pielea neteda de alta data pastra urme ale unei folosiri indelungate. Iar albastrul ochilor ei, incepea de acum sa se estompeze. Dar ei nu-i pasa. Importanta era experienta si ea, nu ducea lipsa de asta.

El in schimb, mergea mai tot timpul pitit de ochii lumii, ca sa-i lase ei toata atentia. Se dovedea folositor doar la chestii marunte, de zi cu zi. Pastra in el, maruntisuri, taceri si lipsuri. Dar cea mai mare multumire a lui era faptul ca stia sa o protejeze pe ea…

Astazi in schimb, cineva mult prea aiurit a lasat-o pe masa. Ii placea lumina, ii placea si sa mai scape de sub protectia lui severa, din cand in cand. Era fericita ca o lasase pe masa, langa cana de cafea cu lapte si gemul ei preferat. Adora culoarea lui rosie si semintele acelea care se ingramadeau in borcan, gata sa explodeze in orice moment. Le privea fascinanta si de cateva ori a reusit chiar sa-si imagineze gustul lor.

Ar fi vrut sa aiba o viata mult mai palpitanta, desi mainile celor care o foloseau ii ofererau de fiecare data placeri nebanuite. Important era sa fie folosita, dar nu injosita. Ii placea sa le dea aproape totul. Numai asa simtea ca traieste.

Dar in dimineata asta, cineva a hotarat ca nu mai are nevoie de ea. Drept urmare, s-a aplecat asupra ei si a mutat-o mai aproape de borcanul cu gem. Ii simtea si mai tare mirosul acum. Si, parca pentru o clipa a realizat gustul semintelor de dincolo de sticla transparenta. De fapt, gustul acela devenea apasator, rosul gemului parca acum ii invadase pielea, iar ochii ei

albastri, deveneau din ce in ce, purpurii. Lingurita de gem era acum, nu in borcan ca de obicei, ci asezata chiar pe fata ei. Visul i se implinise. Simtea aroma zmeurei atat de aproape, atat de a ei si credea ca stapanul ei i-a facut in sfarsit un cadou adevarat.

Realitatea era alta insa: ea expirase demult, asa ca nu se va mai simti folosita niciodata. Stapanul il folosea acum mai mult ca oricand pe el, cel care pana in dimineata asta ii fusese adevaratul protector. De la maruntisuri, trecuse si el acum, la adevaratele placeri.

Ea a ramas uitata pe masa din bucatarie, mult timp, manjita de zmeura si seminte. Ochii ei s-au inchis cu timpul. El, in schimb si-a gasit rapid o alta de care sa aiba grija. Se pare ca incepusera sa-i faca si lui cu ochiul… obiectele care lucesc. Acum pastra in el, o diva aurie, cu parul lung, voluptoasa si mai mult decat orbitoare. Era destul de scumpa la vedere, iar ochii ei, cereau intotdeauna mai mult… si mai mult…

Nu mergeau niciodata impreuna la piata. El isi amintea din cand in cand de ochii aceia albastri care cautau printre rafturi. Dar acum, era fericit. El era portofelul, pe cand ea, doar o linie de credit….

Daca ai sa cazi ca si ieri peste trupul meu, in lanturi nesfarsite si albe, daca ai sa te impiedici de ochii mei in caderea ta si glasul ti se va transforma in geamatul groaznic al universului, nimeni nu va mai respira adanc niciodata.

Pentru ca surasul tau inghetat, impletit cu povestile unei lumi nevazute a incremenit pe chipul meu. Si daca peste noapte te-ai transforma in foc, sa arzi cu limbile tale orasul sfant, toate chitarile pamantului te-ar canta in psalmi. Pentru ca tu esti VOINTA.

Daca cele mai inalte culmi ar fi mangaiate de pletele tale, daca linistea ta ar cuprinde bratele imbratisarii mele, nimic nu te-ar mai purta vreodata pe alte carari. Ai ramane in tacere, pentru totdeauna, intre doua galaxii, pentru ca si tu si eu sa putem exista. Pentru ca tu esti PUTEREA.

Si daca dupa atata suferinta ai aduna plapumile grele si innegrite de timp, fruntea mea ar fi mai senina. Nici anii, nici zambetele si nici macar cristalele nu si-ar mai putea cresta urmele in istoria mea. Pentru ca tu, esti DESTINUL.

Si daca printre sulitele tale adanci si nemiloase s-ar afla pergamentul nemuririi, nimic din lumea asta nu mi-ar putea sta in cale, pentru a-l citi. Pentru ca tu esti SUFLETUL LUMII.

Dar daca cel mai vremelnic soare te-ar putea ingenunchia, fie si pentru o secunda, drumul ti s-ar inchide, vointa ti-ar fi infranta, puterea ar deveni neliniste. Dar ai ramane SUFLETUL LUMII. Pentru ca tu ai fost astazi,

PLOAIA MEA…

Nimic nu ma mai poate obseda.

Decat imaginea ta,

In oglinda mea…

Interesant de-a dreptul e sa vezi cum anumite cuvinte, reactii, etc, etc pot fi foarte usor interpretate de cei din jurul tau, exact pe dos. Si mai interesant e sa vezi cum un post scris de mine zilele trecute afecteaza niste oameni, ii face sa se simta importanti, ii face sa se simta si inutili, drept pentru care adopta pozitia strutului.

E bine si asa. Mai scapi de ferestre nedorite de mess care iti sar in dinti aiurea, neavand nimic de spus, dar absolut niciodata, mai scapi si de vizite inutile pe blog, doar de dragul de a vedea ce a mai inventat anizaima. E si mai bine cu cat, fiecare s-a simtit vizat de cuvintele mele. De parca atata importanta ar avea ei in viata mea.

Aproape ca imi vine sa rad cat de putin o cunosc ei pe anizaima. Aproape ca ma ingrijoreaza multiplele mele personalitati si povestile lor. Am zis aproape. Pana una alta, raman la ideea mea. E bine sa te simti important si bagat in seama. Mai ales atunci cand nu esti.