Artificial
Este atunci cand… cand lumea se intoarce dincolo de lume, cand vantul de pe Republicii bate impotriva lui, buzele misto spun neadevaruri si se transforma in insuportabile, cand e primavara dar totusi e frig cu draci, cand bunicile sunt bunici dar de departe si nepotii nu le mai aud, cand lumina se descompune in lacrimi si cerneala.
Artificial e si un suspin scapat printre dinti cand de fapt tu vrei sa razi si sa te uiti in ochii cuiva, cand imbratisarile taie mai rau decat orice lama interzisa, cand saruturile nu sunt saruturi dar nici injuraturi, cand parcul spune povesti la gura unei sobe incinse de noroi, cand prajiturile zac in vitrine si nu sunt devorate sau chiar cand scrii despre ce e artificial, in cuvinte false.
E artificial sa vezi ochii mari fara sa-i si simti, sau sa tragi cu sete dintr-o tigara stinsa pe o piele cu cicatrice, fara sa stii ca te numesti fumator. Artificial e atunci cand…. cand nu e indeajuns de artificial sa te dau de toti peretii pana cand lifturile incep sa mearga, cand pasii se indeparteaza cand de fapt ei merg invers, cand semnele iti fac semne dar te resping din cauza constiintei sau cand tu vrei sa atingi o sfera interzisa.
Si ce e mai artificial e ca nici macar perele nu mai sunt ce au fost odata…
Cam asta e. Artificial!
Bine macar ca narcisele mai miros a inocenta insa…
Tare drag imi esti azi…
Zicea cineva sa scriu despre tine si cand ma enervezi. Din pacate nu pot sa scriu tot timpul. Pentru ca tot timpul ma enervezi. Si iarasi din pacate, nu pot sa scriu tot timpul despre tine. Nu existi decat in imaginatia mea, nu stii decat cum e sa fii egoist, plin de remarci taioase, mai rece decat apele cele mai adanci si mai alunecos decat orice creatura infecta care traieste numai pentru ea.
Si as vrea sa scriu despre tine cand ma enervezi, atat de rece pe cat stii tu sa fii, atat de meschin si prefacut, atat de insensibil, incat toate atributele tale pozitive palesc fara suflare in fata atator chestii inimaginabile de care esti capabil.
As mai vrea sa scriu despre tine si cat de rautacios stii sa fii, de parca toata rautatea lumii ai strans-o in inima ta. Asta daca ai una. Pentru ca fiecare zi aproape, imi arata ca ai vandut-o unui comerciant prost, care a crezut ca poate scoate ceva bun din ea. Si ma intreb atunci, de ce as vrea sa scriu despre ceva care este capabil de atatea lucruri neobisnuit de urate, despre cineva care nu stie decat sa se joace cu cuvintele mai tare decat s-ar juca cu propria moarte?
Unde mergem de Summit?
Nu ca as avea vreo problema in sensul asta. Nu ca m-ar deranja sa stau sa dorm vreo trei zile. Dar pe cuvantul meu daca inteleg de ce dracu vin astia aici si ce vor de la noi? Pe cuvantul meu daca pricep de ce toata lumea e asa nemultumita de tara asta, dar in schimb bat toti atata drum pana aici? Ce sa vada? Ce sa faca aici? Ca doar noi suntem lumea a treia, unde costumele lor Armani se murdaresc de la primul pas pe pamant romanesc.
De ce sa ne adune cainii dupa Culoarul Zero ca sa nu-i vada Bush? De ce sa ia curvele de pe DN 1 ca sa nu ii faca cu ochiul lui Putin? De ce sa ramana Timisoara fara medici trei zile si Brasovul fara masini de politie? De ce sa nu mai merg eu cu supraaglomeratul 335 pana in Baneasa si sa fac o ora pe jos de la Aurel Vlaicu pana la aeroport?
Repet: nu am chiar nici o problema cu toti domnii astia cu gulere albe, dar pe bune acum, nu le era mai bine la ei in tara, unde se darama turnuri sau intr-o insula exotica, ca zicem… Timbucktu? Nu ca mi-ar pasa daca asta e o insula sau daca asa se scrie. Nu serios, ma gandesc de ce dracu tre sa plec eu trei zile din Bucuresti, cu posibilitate chiar de cinci, de ce sa folosesc eu o singura banda de trafic pe Culoarul unic cand si asa, nici alea patru sau cate dracu erau nu imi ajungeau? De ce ma sufoca pe mine Americanul numarul unu cu prezenta lui si ma face sa simt luneta in ceafa timp de trei zile?
Beneficiul meu: ori imi iau concediu si plec din Bucuresti, ca mai toti colegii mei si sa vezi atunci emisie dusa dracu la Antena, ori muncesc de acasa ceea ce imi surade pana la partea cu muncitul, ori ii fut in gura (stiu, nu pot, dar ma straduiesc) pe toti oficialii astia nenorociti cu tot cu masinile lor scumpe care imi dau mie peste cap si orasul si tara, si viata si mare parte din timpul meu pretios, cand? Tocmai inainte de ziua mea!
Nu ca as avea vreo problema si din punctul asta de vedere, ca na, peste niste ani, am sa pot spune nepotilor mei ca i-am vazut live pe marii lumii, la trei pasi de mine. Sau ma rog, la mai mult un pic, de trei pasi. Deja imi creste importanta mai ceva ca traficul de PRO-ului. Stiu, gurile rele imi spun acum ca ar trebui sa ma multumesc cu un asa cadou. Da, intr-adevar, mi-am dorit o viata intreaga sa imi fie ascultat telefonul doar pentru ca lucrez langa aeroport. Era visul meu sa-mi simt o luneta in ceafa ori de cate ori trec pe langa Casa Presei. Ca sa nu mai zic ca telul meu in viata asta de rahat romanesc cu mot este sa il vad pe Bush la mine in tara, cu pantalonii intacti, pe Culoarul Unic cel fara caini vagabonzi. Corect.
Exact ce mi-am dorit o viata intreaga. Noroc ca nu am trait prea mult pana acum, ca cine stie ca dracu imi mai doream. Poate un steag tibetan ciuruit de gloantele chinezilor, o arma chimica deaspura blocului meu, un virus scapat accidental din eprubeta in spatiul aerian european, cine stie ce dracu mai putea sa nascoceasca imaginatia mea tampita cu dorintele ei, nu?
In concluzie, eu sunt perfect de acord cu Summit-ul NATO. Veniti mai papagalilor, mai mari ai lumii, cu penele voastre frumos colorate, cu masinile voastre proaspat scoase la produs si fara noroi sub aripi! Veniti in navele voastre comparabile cu A 380, cu stilourile Conway Stewart sau Waterman, dupa caz, cu zambetele voastre false cu tot. Neaparat cu zambetele false ca astfel camerele noastre nu vor reda realitatea asa cum e ea. Noi va asteptam, sa ne futeti traficul deja futut, sa ne dati vietile peste cap, sa ne umiliti ca voi aveti culoar unic pentru 100 de masini si noi o singura banda pe sens pentru 10000000000000000000000 de autovehicule! Veniti sa ne prostiti in fata cum ca voi va adunati aici pentru binele omenirii, cand de altfel scopul vostru este cu totul altul, stiut vezi doamne, numai de voi! Noroc ca s-au inventat scurgerile. Nu alea numite canale, ci cele de informatii. Ascultati-mi telefonul in continuare, poate asa va prindeti si voi ca nu sunt numai prosti pe lumea asta, pe care sa-i jucati voi pe degete cum vreti!
Momentan imi iau concediu. Nu pentru ca e ziua mea si as putea sa ma dau cu sania la Neptun sau sa ma ingrop in nisip in Busteni. Nu pentru ca as vrea sa ma imbat timp de o saptamana sau pentru ca mi-e sila sa muncesc ca sa fiti voi informati. Ci pentru simplu fapt ca asa a vrut Bush.
So, long live and God Bless America Indeed!
P.S. Fratello Americanu’, stii tu care esti, in consecinta, nu ma astepta, ca n-am sa vin. Uite, ce era mai important din America ta, vine la Bucuresti, so, why bother?
P.S. 2: Anuntati-ma si pe mine cand se termina cosmarul asta, sa stiu sa ma trezesc! Momentan ma duc sa hibernez si sa ma inbat bine. Nu cu vodka ruseasca ca brusc imi face rau la stomac!
P.S. 3: Are cineva gresita impresie ca dupa ce vor pleca maciucile astea de aici va mai fi ceva la fel in tara asta?
Ce alegi?
Se intampla in viata asta nenorocita sa fii un om care are multe de dat, prea putine de primit, si mai nimic de impartit cu anumiti oameni. Se intampla ca omul asta care esti tu sa fie mai mereu pe placul unora, niciodata pe placul acelora pe care ii vrea el si mai intotdeauna, pe aceeasi lungime de unda cu cine nu merita.
Asa se face ca omul asta despre care vorbeam se trezeste el intr-o zi, exact cand era in perioada in care nu stie nici pe ce lume traieste (a se citi adolescenta) si i se pare ca lumea trebuie sa functioneze dupa propriile tipare. Asa ca se apuca si deseneaza niste trasaturi generale, in special legate de cum vede el mediul inconjurator. Si fiind putin plecat pe carari, omul nostru crede ca toata lumea e ok, chiar daca afiseaza masti, chiar daca munceste la mistrie si construieste ziduri inalte, chiar daca arata intr-o zi o fata neagra, in functie de imprejurari.
Si uite asa, trec peste omul nostru niste ani. Ajunge sa fie pe picioarele lui si sa aiba o stabilitate aparenta in tot ce face. Ii convine sa fie el cel care scrie destinele lumii, cel care ar trebui sa primeasca laude pentru eforturi supraomenesti, cel care e scos in fata la fiecare eveniment. Dar tot asa, omul asta se trezeste ca si-o ia in gura intr-un mod original, tocmai pentru ca el crede cu tarie ca oamenii sunt toti, in esenta, buni. Pe dracu. Omul asta si-o fura intr-o zi atat de rau, incat toate desenele lui, toate tiparele lumii asteia se duc dracu intr-o clipa, alaturi de apa Sambetei, si alte metamorfoze literare invechite.
Asa ramane omul nostru cu rani, cicatrici, copci si lacrimi uscate, asa si-a luat-o in gura de original ca nu-i mai vine sa traiasca printre atatia nenorociti. Si ce-l enerveaza si mai tare e faptul ca nenorocitii astia sunt oameni in care el credea cu adevarat, oameni care i-au jurat lui iubire eterna, sau prietenii indestructibile. Oameni pe care ii aprecia pe vremuri, oameni pentru care el reprezenta ceva.
Si uite ca asa, dintr-o data, intr-o dimineata mult prea insorita ca el sa vada norii din spatele soarelui, omul nostru si-a furat-o original si acum isi taie venele. Dar peste timp, cand venele lui vor fi deja destul de tocite de cate semne au lasat pe el alti nenorociti, cand venele lui vor spune Stop atator comportamente deviate de la tiparele lui, cand omul asta se va fi saturat de atatea minciuni, indiferente, tepe, prafuri si piedici de la cei pe care ii iubeste, tot el va fi acela care ii va da dracu pe toti, pentru ca el stie in sinea lui, ceva ce nu trebuie demonstrat nimanui: Stie ca toti sunt niste nenorociti, iar El e mai presus decat toti!
Va fi asadar un nenorocit cu persoanele pe care le iubeste, va fi la fel de indiferent ca si ele, la fel de nepasator, la fel de indestructibil ca si mastile lor! Le va da exact ceea ce vor ei sa vada: nepasare, ziduri, masti si indiferenta. Si atunci, tiparele lumii lui se vor sterge definitiv. Pentru ca lumea imaginata de el este una utopica, in care traieste doar el, impreuna cu cei din visul lui: aceia, asemenea lui, care nu suporta nenorocitii lumii asteia, care nu inghit mastile si care nu se obosesc sa darame ziduri.
Asadar, construiti-le cu precizie va rugam. Pictati-va mastile in culori vii, sa se vada de la departare, precum fustele tigancilor. Crestati-va zambete adanci pe chipurile de piatra, ca sa puteti fi inmormantati zambind peste ani! Omului astuia nu-i mai pasa de voi! Si de astazi, pentru el nu veti mai exista niciodata!
Things you can’t change
O parte din trasaturile definitorii ale acestei lumi nu pot fi schimbate niciodata. Asa am realizat ca:
- nu iti poti schimba niciodata locul nasterii
- nu poti sa iti schimbi niciodata parintii/ rudele, etc
- n-ai sa-ti schimbi implicit, niciodata, nici stramosii
- nu vei schimba locul continentelor pe glob
- nici muntii nu ii vei muta niciodata din locul lor
- nu-ti vei schimba niciodata culoarea ochilor (exclus lentile)
- indiferent cate operatii estetice ai face, zambetul tau va ramane intotdeauna acelasi
- vei avea aceleasi amprente pentru o viata intreaga: asta daca nu esti piroman
- durerea unei cicatrici nu-ti va trece niciodata, chiar daca semnul ai reusit sa-l faci nevazut
- nu-ti vei schimba niciodata personalitatea, indiferent cat s-ar chinui altii
- convingerile iti vor fi mereu aceleasi, atat timp cat personalitatea ta este una de nezdruncinat
- nu vei renunta niciodata la chestiile in care crezi, indiferent cate piedici vei avea
- nu vei reusi niciodata sa nu mai faci vantul sa bata, luna sa nu mai rasara noaptea, soarele sa nu te orbeasca atunci cand nu ai ochelari
- nu vei afla niciodata ce se afla in centrul pamantului, nici din cate stele e compusa galaxia noastra si nici daca exista cu adevarat dumnezeu
- nu vei putea sa repari niciodata o petala rupta
- n-ai sa poti da niciodata timpul inapoi
- nu vei mai fii niciodata atat de interesant si dragalas, ca pe vremea cand erai copil
- nu vei mai iubi niciodata aiurea (a se citi nebuneste) ca pe vremea cand aveai 15 ani
- nu-ti vei mai putea aduce niciodata sangele inapoi in vene, atunci cand te tai
- nu vei putea reface niciodata neuronii pierduti
- nu vei mai putea spune vreodata ca esti nefumator, din moment ce ai inhalat chiar si un singur fum
- nu vei spune niciodata ca tu nu ai ranit pe nimeni, din moment ce ai calcat iarba
Cam scurta lista asta, voi reveni asupra ei. Desigur, ar putea fi o lista si cu lucrurile pe care le poti schimba. La acelea se gandeste oricine insa…
Orasul
Daca as fi atins fiecare frunza inca nenascuta din orasul tau as fi avut certitudinea ca astazi te-am regasit pe strazile lui. Daca as fi pasit pe pietrele din parcul cel plin inca de necastani, as fi putut sa jur ca te-am vazut printre copaci. Si daca m-as fi uitat mai mult in sus, as fi orbit in razele care iti mangaiau chipul.
Mi s-a parut ca te-am vazut tinand in brate o alta… cu toate ca stiu ca alta nu ar putea fi niciodata pentru tine. Mi s-a parut ca intre buzele ei tu iti cautai fericirea… cu toate ca stiu ca fericirea ta nu depinde de oameni. Mi s-a parut ca simt rasuflarea ta rece pe gatul meu, cu toate ca stiu ca numai vantul din acest oras poate sa ma mai trezeasca asa.
Si uite asa, astazi am ratacit aiurea, in fiecare colt dintr-un oras pe care nu-l mai recunosc, doar in cautarea unei petale, din florile pe care tu nu le rupi niciodata. Am stins ultima tigara pe o cicatrice inca sangeranda, am tras aer in piept si chiar si atunci mi s-a parut ca iti simt parfumul pe hainele mele.
Eram departe… intr-un oras ce odata insemna totul pentru mine. Am calatorit departe, intr-un oras care astazi te aducea langa mine cu fiecare pas. Cu toate astea, zgomotul lui infernal a reusit sa-ti intunece gandurile mele. Si nu m-ai vazut, nici cand am trecut… din nou pe langa inima ta.
No Identity these days…
De cateva zile sunt ilegala, cum ar zice… cineva. Stie el! Si cred ca ilegalitatea asta devine ceva funny daca reusesti sa treci peste privirile indiscrete ale politistului care in loc sa-ti ia declaratii te dezbraca din priviri, peste cretina de la ghiseu care te pune aiurea pe drumuri si mai e si platita ptr asta si tot asa.
Imi place sa fiu ilegala. Nu de alta dar acum constat ca daca vreau pot sa fiu chiar oricine si mai ales pot sa fac orice. Pot sa sparg o banca (well… nope), pot sa mor intr-un sant cu venele taiate ca pana cand ma vor identifica niste cretini poate putrezesc, pot sa fiu chiar free deoarece fara carte de identitate nu am nici macar nume de persoana casatorita, asa ca pot sa fac, exact ce vreau si cum vreau.
Brusc nu ma mai deranjeaza colegul care uita sa fumeze uitandu-se dupa fusta mea mini, nici macar insistentele celor care cred ca daca am venit in fusta la serviciu sunt si abordabila… nici claxoanele traficantilor si nici macar colegele de palier care incearca sa fie dragute doar pentru ca am craci mai misto ca ai lor. De ce nu ma deranjeaza? Simplu: pentru ca astazi am demonstrat tuturor ca e loc sub soare pentru toata lumea si mai ales, ca daca voi va simtiti confortabil in prezenta mea, asta se intampla pentru ca asa vreau EU. V-am demonstrat ca a fost nevoie doar de o simpla fusta pana in gat (sau mai sus un pic) ca sa nu va mai simtiti in largul vostru…
Si revenind la identitate spuneam ca incepe sa-mi placa sa fiu ilegala pentru ca fiind asa, nimeni nu ma trage la raspundere. Chiar si fara identitate am reusit sa fac din voi ce am vrut… Chiar fara identitate tot am reusit sa stric ordinea universala, echilibrul interior si noptile anumitor oameni… Nu pot decat sa ma bucur ca sunt ilegala, pentru ca stiu ca bucuria asta va dura destul de putin… Nu de alta dar fustele scurte nu ma caracterizeaza… la fel ca si ilegalitatea…
Oricum, pentru ca stiu ca citesti… nu actul ala ma tine legata de o casnicie, cum nici pe tine nu te-ar tine langa mine decat fusta mea scurta… Watch me going…
Ce e normal?
Mi se pare normal sa:
- treci pe langa un cersetor pe strada si sa-l scuipi in ochi. Iti e total inferior ce dracu.
- mananci seminte si sa arunci cojile pe jos, in parcul de copii
- asculti manele la telefon in metrou
- stai jos cand in fata ta, o batrana se agata cu disperare de o bara, incercand sa-si mentina echilibrul in piciorul care nu are gips
- te crezi mult superior altora doar pentru ca ei asculta manele la telefon iar tu, parazitii la mp4. Cu toate astea tu esti cel care arunca noaptea, gunoiul pe geam, de la etajul 10.
- spargi banii in cazinouri, cand vecinul de langa tine nu isi poate plati intretinerea din pensia lui de 100 lei. (Noi)
- crezi ca nu e mare chestie ca preotii sa fie homosexuali
- Dumnezeu nu exista doar pentru ca tu ti-ai pierdut buletinul
- inchizi 17 gradini zoologice, intr-o tara in care toate sunt 32, doar pentru ca nu corespund normelor europene. Nu ar fi mai simplu decat sa omori animalele alea, sa faci gradinile sa corespunda normelor?
- inchizi o gradina zoologica pentru ca firma ta sa construiasca in locul ei, un cartier de vile
- spui ca faci totul pentru poporul tau. Perfect de acord, de fapt, tu te straduiesti sa faci totul ca sa il ingropi.
Si pentru ca toate astea mi se par absolut normale, ma intreb doar atat: oare eu sunt anormala ca incep sa-mi doresc sa stau cat mai departe de sistemul asta?
Carnival of Rust
De ce Poets of the Fall? De ce credeai ca nu am sa reusesc? Well.. see below! Enjoy
Ce-am mai facut?
Nu ca s-ar intreba multa lume daca mai traiesc sau nu. Nu ca ar interesa pe cineva (in afara de cei multi si apropiati <si mie imi vine sa rad>) de soarta mea. Dar…
Asa ca sa se oftice restul care nu ma credeau in stare de nimic, ei bine va anunt pe aceasta cale ca AM TERMINAT CARTEA! Da, domnilor si doamnelor, ei bine da, dragi sau draci insetati de sange vinovat am terminat prima mea carte!
Evident ca nu va voi spune mare lucru despre ea. Evident ca veti cersi umili iertare pentru pacatele voastre, in speranta ca poate cu coada ochiului veti surprinde vreun cuvant din ea, dar nu, stati linistiti, pana cand nu va capata si forma fizica, n-o sa vedeti nimic! Ofticati-va!
Si ca sa nu muriti totusi in chinuri (nu ca mi-ar pasa prea mult) pot sa spun doar atat: nu e un tipar clasic. Nimic din ce stiati voi despre editarea unei carti nu se aplica si in cazul de fata. N-o sa gasiti nici un pic de roz prin ea, nici macar in exprimare. Poate doar rosu, mult rosu ca a fost scrisa cu sange. Si m-am chinuit la ea, cinci ani de zile.
Asa ca eu sunt fericita! Si voi fi din ce in ce mai fericita pentru ca pot si pentru ca merit. Cat despre voi… ei bine, cei curiosi vor fi cu siguranta la lansare. Ceilalti, adica muritorii de rand vor astepta in tacere un semn cat de mic, o picatura infima din sangele meu! Sa-o astepte! Astazi eu fac lumea!
