anizaima

Some riddles means you’re sorry,
Some riddles means you’re not!
Some riddles means you’ll love it
But some of them, you won’t!

Which riddle you will learn the most
When all you are is fog, a ghost?
Which puzzle it will find it’s end
When all we do, is “just pretend”?

You’re sorry for the riddle now
But in the end you’ll find somehow
The answer to some riddles in my eyes
Cause all you are, is “maybe” in the past!

Which is the riddle for the answer “ONE”?
And which of answers are the riddles you’ve become?

Ei numesc absolut orice chestie pe care nu o inteleg, o necunoscuta. Noi o numim defect. Ei beau bere, noi, cafea. Ei ies in oras si se imbata, noi avem party at home. Ei cunosc stiintele exacte, noi cunoastem doar stiintele. Ei se imbraca neglijent si culmea, cateodata le sta si bine. Noi ne impopotonam si de cele mai multe ori, ei ne plac exact invers.

Ei stiu sa faca bani. Noi sa ii chletuim. Ei stiu ca banii au valoare. Noi stim ca ei sunt valoarea banilor. Ei stiu ca lumea se poate atinge. Noi stim ca lumea nu conteaza si ca ce ating ei este o utopie. Ei stiu ca visele nu exista. Noi stim ca ei nu exista in visele noastre. Ei stiu ca parerile celor din jur nu conteaza. Noi stim ca ce nu conteaza sunt cei din jur. Ei stiu ca au nevoie de raspunsuri. Noi avem raspunsurile, dar avem nevoie de intrebari. Ei stiu ca noi traim in lumea creata de ei. Noi stim ca lumea fara noi nu exista.

Ei stiu ca pot sa ne capteze atentia spunand chestii fara sens. Noi stim ca numai chestiile fara sens nu ne capteaza atentia. Ei stiu ca daca ne privesc, o sa cadem pe spate. Noi nu cadem nicioadata. Ei stiu ca sentimentele reprezinta doar un lichid. Noi stim ca lor le place sa se imbete. Ei stiu ca nu pot fi induplecati. Noi stim ca ei pot fi ingenunchiati.

Noi stim pana la urma mult mai multe despre ei. Eu nu stiu nimic despre noi. Noi fumam de draci, ei fumeaza de plictiseala. Noi mancam inghetata cu lingura. Ei nu mananca niciodata inghetata. Noi privim printre cioburi, ei nu vad sticla din cauza cioburilor. Noi ii alegem pe ei. Ei cred ca hormonii lor ne-au ales pe noi. Noi stim sa ii chemam. Ei cred ca au auzit chemarea. Noi stim ca daca vrem, orice poate deveni realitate. Ei stiu ca realitatea se refera la ei. Noi ne intrebam de ce lucrurile nu sunt nicioadata ceea ce par. Ei stiu ca lucrurile care par ceva, nu sunt pentru ei. Noi stim ca noaptea poate sa dureze o viata. Pentru ei, noaptea este doar o alta forma a zilei.

Ei stiu ca intr-o zi vom afla cum sunt ei de fapt. Noi stim ca nu e nevoie de o zi intreaga ca sa afli asta. Noi spunem doar “bagami-as”. In definitiv, ei sunt cei care chiar o fac…

Nu mai stiu nimic de tine de ceva timp. Nu stiu pe unde mai umbli, daca numele tau este tot acelasi sau daca vreo lama ascutita a ramas in ochiul tau, pe post de lentila. Nu mai stiu nimic de tine si nici nu stiu daca imi e bine asa. Nu stiu daca aerul iti este respirabil sau daca portile se inchid la fel ca pe vremuri, in urma pasilor mei. Nu mai stiu nici daca telecomanda player-ului tau seteaza pe repeat aceeasi melodie ca in trecut…

Stiu ca “Everyone you love is dead” dar uite, eu m-am ridicat, am reusit sa fug de moarte, mai devreme… Cu toate astea, nu mai stiu nimic de tine de ceva timp. Ma intreb oare daca nisipurile unor straine inceputuri te mai misca… daca limbile pamantului iti mai sunt la fel de intelese si daca vreuna dintre ele te mai cheama printre focuri… Ultima data cand vocea ta a taiat carnea mea erai departe… si de peste lumi pazite de ingeri intunecati, totusi ti-am auzit glasul… si ma rugai sa rostesc incantatii pentru siguranta ta… iar buzele mele s-au tot miscat de atunci, obsesiv in ritm de psalmi.

Nu mai stiu nimic de tine, nefiinta! Poate pentru ca nasterea mea a insemnat moarte pentru tine… asta face din mine un criminal?

Lumea s-a impartit in mii de ploi de atunci. Sangele meu a scris mii de cuvinte. Niciunul nu reprezenta numele tau. Soarele a apus de nesfarsite raze, noaptea a luat locul primaverii si universuri paralele brazdeaza in fiecare secunda un cer ce nu e al meu. Undeva, departe de zgomotul fumului de tigara, ochii tai scruteaza o zare neinteleasa. Cauta speranta si intelegerea. Dar dincolo de ei, cutitul meu, nu mai stie nimic despre tine… Si tace!

Ii e mila de muritori. Caci nemurirea ei se hraneste din viata lor. Ii tremura vocea de fiecare data cand isi intaleste viitoarea victima. Caci vocea ei tremuranda ii cheama hipnotic si pe ceilalti. E mereu deasupra tuturor. Caci cerurile sunt colivii mult prea mici pentru zborul Ei inalt. Fumeaza mult. Si fumul ei se transforma in ceata pentru ceilalti. Nu iubeste pe nimeni. Caci iubirea pentru ea a fost o singura data eterna. Atunci cand traia.

Astazi a baut pentru prima data un altfel de sange. A strans fiecare picatura in paharul Ei de cristal. Nu si-a mai infipt coltii ca de fiecare data. Astazi a adunat viata intr-o cupa. Vedea prin ea, inimi ranite sau mult prea pure ca sa poata fi sacrificate. Cu toate astea, ei nu i-a pasat. Le-a luat tot ce aveau, chiar daca nu aveau nimic. A inghitit si ochii i s-au incetosat de propria ei tigara. A oftat adanc, atat de grav incat a inceput pe pamanat sa ploua cu sange. Nimeni nu vedea. Caci ceata Ei se raspandise peste mintile lor. Si parca in cupa Ei de cristal, sangele a inceput sa fiarba. Spunea povesti, implora a viata, canta runele triste ale unui vechi blestem. Si parca ultima picatura, ii rostea numele. Dar ea nu mai auzea. Era de acum, mult prea puternica. Mai puternica decat orice. Chiar decat ei. Doar ca ei nu stiau asta inca.

Stiau doar ca se impotriveau nemuririi Ei. De parca i-ar fi pasat vreo secunda de careva dintre ei. Uitase demult sa simta altceva decat gustul victoriei. Trecusera mii de existente si Ea castiga mereu. Nu reprezentau nimic pentru Ea. Decat poate sursa Ei de hrana. De acolo din inaltimi, Ea ar fi vrut ca macar pentru o ultima data sangele sa fie apa, sa fie vin, sa fie orice, dar numai viata nu. Stia totul despre ei. Stia despre inceputuri, viata, moarte, renuntari, sacrificii, lacrimi, dureri si bucurii, iubiri interzise. Absolut totul. Si nimic despre acel tot nu o mai multumea. Pentru ca Ea stia ca ceturile sunt aduse de fumul ei. Pentru ca Ea stia ca dincolo de ceturi, ochii nu se vor ridica niciodata. Stia si ca ii va putea vedea mereu zambind pentru victorii marunte, neanticipand momentul victoriei finale. Nici nu aveau cum. Nu rezistau indeajuns de mult incat sa-l traiasca.

Asa ca dupa ce astazi a baut pentru prima data din sangele lor rece (era rece pentru ca viata nu mai exista dincolo de ceata) a hotarat sa coboare printre ei. Si in zborul Ei usor va astepta acei ochi care ii vor putea rosti numele. Atunci va deveni sange si va imparti tuturor farama de viata pe care le-o luase. Dar si asta era demult prea tarziu. Pentru ca acea cupa de cristal tinea in ea toata fiinta pamantului…

Prafuri albe iti incetoseaza mintile… lumini si sfere cad din cer, in ritm alert de betie infantila. Zi dupa noapte, noapte dupa parfum, tigari si moarte. Venele ti se ingroasa, devenind sforile unui esafod prafuit de vreme. Nu te indrepti decat catre un singur punct. Acolo unde stii ca mergi pentru totdeauna. Acolo unde este ultimul loc in care vrei sa ramai.

Crezi ca globul de cristal se intuneca. Vezi norii alergand spre aerul tau si lumea brazdata de culori vii. Alegi un fulg cazut al unui inger inaltat in psalmi de draci si sufli peste el, scanteia care te ajuta sa fii. Cuvintele iti sunt amare. Gheata topeste focul si nimeni nu stie daca ceasurile suna in loc sa stea.

Ti-ai scris testamentul cu cioburi de culori sparte de inimi rasfoite in graba de un controlor ametit. L-ai inchis in turnul cel mai inalt al mintii tale si astfel nimeni nu va stii vreodata mostenirea unui sange. Mai mult, multimea iti arata cu degetul ranile biciului crestand in carnea ta inca frageda. Din venele tale curge acelasi praf, alb si vascos. Se numeste disperare ai fi vrut sa le spui. Dar cand glasul tau si-a ridicat pentru ultima data inaltul, urechile lor au amutit pentru totdeauna. Si toata renuntarea ta a fost zadarnica. Ei nu te mai aud. Iar tu… tu te droghezi in continuare, in alt colt al paradisului, facand pariu pe binele universal, cu eternii tai rivali: Creatorii versului dintai!