NeOaMeNi
Fac ce fac
Si de tine ma despart.
Imi impart viata
In tine, tigari
Si un pat.
Timpul ti-l iau.
Ochii ti-i vad fara VINa.
Viata ti-o sorb
Te-mpresoara
De cum se lasa seara.
Si buzele mi le ranesti
Sorbi fara sa respiri
Iar mie, imi lasi pe gat
Amintiri.
Nu pot sa mint.
Si fara sa vreau
Am sa te iau
Lumea sa ti-o dau
Ca pe-acel trofeu…
Sange al lui Orfeu…
Mai zi ceva…
Este har… – sa iubesti fara sa fii iubit… – sa slujesti fara sa fii pretuit… – sa daruiesti fara sa ti se multumeasca… – sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca… – sa ierti fara sa fii iertat… – sa-l sustii pe cel care te-a lepadat… – sa ramai linistit, desi esti nedreptatit… – sa crezi desi nu vezi fata in fata… – sa crezi desi nu esti deplin lamurit… – sa investesti cladind fara sperante… – sa taci pentru a nu face rau aproapelui… – sa vorbesti de dragul adevarului… – sa induri fara sa murmuri, fara sa cartesti…. – totul sa-ti apartina, dar tu de toate bucuros sa te lipsesti…
Dracu stie…
De unde era sa stiu? Ca tu ai prieten? Ai dat asa peste mine, te-ai impiedicat in parul meu si ai inceput sa-ti strangi ravasita si, in mare graba, cartile de pe jos. De unde sa stiu eu ca nu esti tu cea care imi bantuia pana astazi visele? Si noptile? Si viata? Si gandurile si mai ales, diminetile?
De unde dracu sa stiu eu ca tu nu mergi cu metroul? De unde sa stiu ca pentru tine noi suntem doar niste muritori de rand si tu mergi pe nori, ca numai acolo poti tu sa respiri? De unde sa stiu eu mai copila ca tu frecventezi numai cercuri inalte, ca bei numai cafea fara zahar si ca pentru ochii tai nu exista decat un inger?
De unde dracu sa stiu eu ca diavolii umbla cu metroul, ca te impiedici si nu mai poti sa iesi din parul lor, de unde sa stiu eu ca ochii mei ard in flacari cartile tale, de unde sa stiu ca tu vei cobori la prima si ai sa iei cu tine pentru totdeauna viata mea, mototolita printre paginile cursului tau de psihologie inversa?
Si acum stau si ma intreb cum ai reusit sa te urci in metroul ala. Si acum ma intreb, daca nu te-ai fi impiedicat, daca nu ti-ai fi incurcat existenta in parul meu, daca nu ai fi ravasit cursurile si daca lumea din jur nu s-ar fi uitat la tine ca la o nebuna ce nu vede pe unde merge, ce dracu s-ar fi intamplat cu cafeaua aia pe care ai varsat-o pe mine? Oare tu ai fi zambit in loc sa te incrunti, oare norii tai ar fi invaluit trenul asta si l-ar fi dus departe in lumea ta? De unde dracu sa stiu eu atatea… eu doar am luat accidental metroul, in directia opusa…
Zane, vrajitori si sfinti
Cand preotul tuturor preotilor a intrat in biserica a dat peste o fiinta pe care nu o mai intalnise pana atunci. Sau fiinta aceea nu il mai intalnise pe el, mai bine spus. Fiecare farama de intuneric se prefacea pe masura ce pasii ei inaintau, in incredere. Intunericul devenea liniste, iar linistea era starea tuturor lucrurilor.
Dincolo de pereti, ea nu vedea decat albastrul. Si nici un albastru din lumea asta nu ar fi putut concura cu cel de acolo. Pentru ca acolo, numai acolo ea ar fi putut exista fara bariere. Numai acolo, Zana putea sa-i sopteasca taine, numai acolo vrajitoarele rosteau incantatii neintelese, pentru ca ea sa aiba toata puterea acestei lumi.
Zana era un pic ireala, dar ei nu-i pasa de asta. Zanele oricum traiesc pentru a fi ucise de oameni. Ea era, de departe doar un om. Numai in ochii lor era la fel de nemuritoare ca zanele. Zana nu-i vedea nici staruinta, nici durerile, nici bucuriile. Tot ce zana vedea erau ochii. In care nici o zana cu chip de om nu stie sa citeasca.
Vrajitoarele transformau leacuri in paduri, vraji in munti si ape cristaline, timpul in nisip, iar clepsidra, intr-o inchisoare bine pazita. Vrajitoarele stiau numele ei, stiau ca sangele rosteste soapte cu talc pentru cine a gustat macar o data din dulceata lui, stiau si ca nici un blestem din lumea asta nu ar putea-o opri sa mearga acolo unde vroia sa ajunga. Stiau la fel de bine ca si ea, ca barierele acestei lumi, pot fi incalcate numai cu un cuvant. Acela pe care ea il aflase. Preotul tuturor preotilor, dezvaluise taine, de-acum.
Asadar preotul tuturor preotilor si-a incrustat in vene numele ei. I-a spus sa revina peste sapte zile, cand peretii se vor topi, zidurile se vor da la o parte si durerea va canta in numele tuturor ranilor ei. Albastrul devenea cu fiecare pas, Ireal. Iar Irealul, in numele Ei, metamorfoza o lume plina de intelesuri, pentru o viata umana, in care Zanele nu exista, Vrajitorii danseaza ritmic desupra apelor, iar sfintii injura printre dinti, in fiecare dimineata, lipsa cafelei.
Heart of Steel!!!
To light my long way home
I ride a comet
My trail is long to stay
Silence is a heavy stone
I fight the world and take all they can give
There are times my heart hangs low
Born to walk against the wind
Born to hear my name
No matter where I stand Im alone
Stand and fight
Live by your heart
Always one more try
Im not afraid to die
Stand and fight
Say what you feel
Born with a heart of steel
Burn the bridge behind you
Leave no retreat
Theres only one way home
Those who laugh and crowd the path
And cut each others throats
Will fall like melting snow
Theyll watch us rise with fire in our eyes
Theyll bow their heads
Their hearts will hang low
Then well laugh and they will kneel
And know this heart of steel was
Too hard to break
Too hard to hold
Stand and fight
Live by your heart
Always one more try
Im not afraid to die
Stand and fight
Tu stii?
Some riddles means you’re sorry,
Some riddles means you’re not!
Some riddles means you’ll love it
But some of them, you won’t!
Which riddle you will learn the most
When all you are is fog, a ghost?
Which puzzle it will find it’s end
When all we do, is “just pretend”?
You’re sorry for the riddle now
But in the end you’ll find somehow
The answer to some riddles in my eyes
Cause all you are, is “maybe” in the past!
Which is the riddle for the answer “ONE”?
And which of answers are the riddles you’ve become?
Matematica
Ei numesc absolut orice chestie pe care nu o inteleg, o necunoscuta. Noi o numim defect. Ei beau bere, noi, cafea. Ei ies in oras si se imbata, noi avem party at home. Ei cunosc stiintele exacte, noi cunoastem doar stiintele. Ei se imbraca neglijent si culmea, cateodata le sta si bine. Noi ne impopotonam si de cele mai multe ori, ei ne plac exact invers.
Ei stiu sa faca bani. Noi sa ii chletuim. Ei stiu ca banii au valoare. Noi stim ca ei sunt valoarea banilor. Ei stiu ca lumea se poate atinge. Noi stim ca lumea nu conteaza si ca ce ating ei este o utopie. Ei stiu ca visele nu exista. Noi stim ca ei nu exista in visele noastre. Ei stiu ca parerile celor din jur nu conteaza. Noi stim ca ce nu conteaza sunt cei din jur. Ei stiu ca au nevoie de raspunsuri. Noi avem raspunsurile, dar avem nevoie de intrebari. Ei stiu ca noi traim in lumea creata de ei. Noi stim ca lumea fara noi nu exista.
Ei stiu ca pot sa ne capteze atentia spunand chestii fara sens. Noi stim ca numai chestiile fara sens nu ne capteaza atentia. Ei stiu ca daca ne privesc, o sa cadem pe spate. Noi nu cadem nicioadata. Ei stiu ca sentimentele reprezinta doar un lichid. Noi stim ca lor le place sa se imbete. Ei stiu ca nu pot fi induplecati. Noi stim ca ei pot fi ingenunchiati.
Noi stim pana la urma mult mai multe despre ei. Eu nu stiu nimic despre noi. Noi fumam de draci, ei fumeaza de plictiseala. Noi mancam inghetata cu lingura. Ei nu mananca niciodata inghetata. Noi privim printre cioburi, ei nu vad sticla din cauza cioburilor. Noi ii alegem pe ei. Ei cred ca hormonii lor ne-au ales pe noi. Noi stim sa ii chemam. Ei cred ca au auzit chemarea. Noi stim ca daca vrem, orice poate deveni realitate. Ei stiu ca realitatea se refera la ei. Noi ne intrebam de ce lucrurile nu sunt nicioadata ceea ce par. Ei stiu ca lucrurile care par ceva, nu sunt pentru ei. Noi stim ca noaptea poate sa dureze o viata. Pentru ei, noaptea este doar o alta forma a zilei.
Ei stiu ca intr-o zi vom afla cum sunt ei de fapt. Noi stim ca nu e nevoie de o zi intreaga ca sa afli asta. Noi spunem doar “bagami-as”. In definitiv, ei sunt cei care chiar o fac…
Doar o viata
Nu mai stiu nimic de tine de ceva timp. Nu stiu pe unde mai umbli, daca numele tau este tot acelasi sau daca vreo lama ascutita a ramas in ochiul tau, pe post de lentila. Nu mai stiu nimic de tine si nici nu stiu daca imi e bine asa. Nu stiu daca aerul iti este respirabil sau daca portile se inchid la fel ca pe vremuri, in urma pasilor mei. Nu mai stiu nici daca telecomanda player-ului tau seteaza pe repeat aceeasi melodie ca in trecut…
Stiu ca “Everyone you love is dead” dar uite, eu m-am ridicat, am reusit sa fug de moarte, mai devreme… Cu toate astea, nu mai stiu nimic de tine de ceva timp. Ma intreb oare daca nisipurile unor straine inceputuri te mai misca… daca limbile pamantului iti mai sunt la fel de intelese si daca vreuna dintre ele te mai cheama printre focuri… Ultima data cand vocea ta a taiat carnea mea erai departe… si de peste lumi pazite de ingeri intunecati, totusi ti-am auzit glasul… si ma rugai sa rostesc incantatii pentru siguranta ta… iar buzele mele s-au tot miscat de atunci, obsesiv in ritm de psalmi.
Nu mai stiu nimic de tine, nefiinta! Poate pentru ca nasterea mea a insemnat moarte pentru tine… asta face din mine un criminal?
Lumea s-a impartit in mii de ploi de atunci. Sangele meu a scris mii de cuvinte. Niciunul nu reprezenta numele tau. Soarele a apus de nesfarsite raze, noaptea a luat locul primaverii si universuri paralele brazdeaza in fiecare secunda un cer ce nu e al meu. Undeva, departe de zgomotul fumului de tigara, ochii tai scruteaza o zare neinteleasa. Cauta speranta si intelegerea. Dar dincolo de ei, cutitul meu, nu mai stie nimic despre tine… Si tace!
Cu si despre Ea
Ii e mila de muritori. Caci nemurirea ei se hraneste din viata lor. Ii tremura vocea de fiecare data cand isi intaleste viitoarea victima. Caci vocea ei tremuranda ii cheama hipnotic si pe ceilalti. E mereu deasupra tuturor. Caci cerurile sunt colivii mult prea mici pentru zborul Ei inalt. Fumeaza mult. Si fumul ei se transforma in ceata pentru ceilalti. Nu iubeste pe nimeni. Caci iubirea pentru ea a fost o singura data eterna. Atunci cand traia.
Astazi a baut pentru prima data un altfel de sange. A strans fiecare picatura in paharul Ei de cristal. Nu si-a mai infipt coltii ca de fiecare data. Astazi a adunat viata intr-o cupa. Vedea prin ea, inimi ranite sau mult prea pure ca sa poata fi sacrificate. Cu toate astea, ei nu i-a pasat. Le-a luat tot ce aveau, chiar daca nu aveau nimic. A inghitit si ochii i s-au incetosat de propria ei tigara. A oftat adanc, atat de grav incat a inceput pe pamanat sa ploua cu sange. Nimeni nu vedea. Caci ceata Ei se raspandise peste mintile lor. Si parca in cupa Ei de cristal, sangele a inceput sa fiarba. Spunea povesti, implora a viata, canta runele triste ale unui vechi blestem. Si parca ultima picatura, ii rostea numele. Dar ea nu mai auzea. Era de acum, mult prea puternica. Mai puternica decat orice. Chiar decat ei. Doar ca ei nu stiau asta inca.
Stiau doar ca se impotriveau nemuririi Ei. De parca i-ar fi pasat vreo secunda de careva dintre ei. Uitase demult sa simta altceva decat gustul victoriei. Trecusera mii de existente si Ea castiga mereu. Nu reprezentau nimic pentru Ea. Decat poate sursa Ei de hrana. De acolo din inaltimi, Ea ar fi vrut ca macar pentru o ultima data sangele sa fie apa, sa fie vin, sa fie orice, dar numai viata nu. Stia totul despre ei. Stia despre inceputuri, viata, moarte, renuntari, sacrificii, lacrimi, dureri si bucurii, iubiri interzise. Absolut totul. Si nimic despre acel tot nu o mai multumea. Pentru ca Ea stia ca ceturile sunt aduse de fumul ei. Pentru ca Ea stia ca dincolo de ceturi, ochii nu se vor ridica niciodata. Stia si ca ii va putea vedea mereu zambind pentru victorii marunte, neanticipand momentul victoriei finale. Nici nu aveau cum. Nu rezistau indeajuns de mult incat sa-l traiasca.
Asa ca dupa ce astazi a baut pentru prima data din sangele lor rece (era rece pentru ca viata nu mai exista dincolo de ceata) a hotarat sa coboare printre ei. Si in zborul Ei usor va astepta acei ochi care ii vor putea rosti numele. Atunci va deveni sange si va imparti tuturor farama de viata pe care le-o luase. Dar si asta era demult prea tarziu. Pentru ca acea cupa de cristal tinea in ea toata fiinta pamantului…
Droguri High Class
Prafuri albe iti incetoseaza mintile… lumini si sfere cad din cer, in ritm alert de betie infantila. Zi dupa noapte, noapte dupa parfum, tigari si moarte. Venele ti se ingroasa, devenind sforile unui esafod prafuit de vreme. Nu te indrepti decat catre un singur punct. Acolo unde stii ca mergi pentru totdeauna. Acolo unde este ultimul loc in care vrei sa ramai.
Crezi ca globul de cristal se intuneca. Vezi norii alergand spre aerul tau si lumea brazdata de culori vii. Alegi un fulg cazut al unui inger inaltat in psalmi de draci si sufli peste el, scanteia care te ajuta sa fii. Cuvintele iti sunt amare. Gheata topeste focul si nimeni nu stie daca ceasurile suna in loc sa stea.
Ti-ai scris testamentul cu cioburi de culori sparte de inimi rasfoite in graba de un controlor ametit. L-ai inchis in turnul cel mai inalt al mintii tale si astfel nimeni nu va stii vreodata mostenirea unui sange. Mai mult, multimea iti arata cu degetul ranile biciului crestand in carnea ta inca frageda. Din venele tale curge acelasi praf, alb si vascos. Se numeste disperare ai fi vrut sa le spui. Dar cand glasul tau si-a ridicat pentru ultima data inaltul, urechile lor au amutit pentru totdeauna. Si toata renuntarea ta a fost zadarnica. Ei nu te mai aud. Iar tu… tu te droghezi in continuare, in alt colt al paradisului, facand pariu pe binele universal, cu eternii tai rivali: Creatorii versului dintai!
