Miraj
Am fost langa tine cand nimeni altcineva nu stia ca existi. Te-am tinut de mana de fiecare data cand ai vrut sa cazi. Si ti-am sters fruntea de nelinistea fiecarui gand care taia in carne vie, sufletul tau. Ti-am ascultat toate lacrimile si le-am cules pe cele pe care le-ai renegat mai mult ca pe propria-ti existenta. Ti-am mangaiat cuvintele si am transformat doar pentru tine, o noapte, in cel mai stralucitor soare.
Am alergat inaintea ta, de fiecare data cand ma chemai. Am calcat in picioare suflete si morminte, doar ca sa raspund tacerilor tale. Am inchis ochii si te-am purtat in lumi despre care muritorii nici macar in carti nu au citit. Ti-am soptit zorii si am chemat din neguri indepartate sperante ce inca nu au nume. Ai plans in bratele mele cand credeai ca mai presus de tine nu exista cer. Ai cazut si in caderea ta, ai atins o aripa care, desi franta, te-a sustinut de fiecare data.
Ai calcat acceleratia timpului si ai intors dintr-o singura privire totul, la inceputuri. Te-am lasat sa asculti, sa taci, sa plangi, sa povestesti, sa respiri, sa incalzesti gheturi vesnice si sa topesti flacari ce nu ar fi putut fi stinse niciodata. Ti-am urmarit pasii si te-am invatat sa mergi, cand singur uitasesi. Te-am hranit cu povesti despre viata si orizonturi atat de indepartate pentru mintea umana. Ti-am aratat ca exista viata in orice moarte. Te-am facut sa uiti de sfarsit, atunci cand tu nu vedeai decat ultima secunda.
Am zburat mai sus decat orice inger, doar ca sa ma vezi si sa te agati de mine cand pamantul ti se parea prea sus sa te ingropi in el. Am deschis lacate doar ca tu sa poti trece prin porti nevazute. Am ucis si am dat vietii un alt sens, doar ca tu sa te poti impaca cu lumea si cu tine. Am tacut si te-am sprijinit, am plans si tu mi-ai sorbit fiecare lacrima, ca pe o vina mult prea amara. Cu toate astea….
Pentru mine ramai o himera. O umbra, un proscris care nu-si va gasi niciodata linistea. Esti doar un miraj, nascut dintr-o iubire pe care tu nu ai sa o poti intelege vreodata. Esti doar o adiere, o morgana care a prins viata pentru ca eu ti-am dat viata asta. Toate cate ti le-am daruit, le voi lua acum inapoi. Nu pentru ca nu le meriti. Nu pentru ca mi-ai luat tot. Nu pentru ca nu as putea sa traiesc fara ele. Ci pentru ca nu existi de fapt. Pentru ca tot ce ai acum, ai datorita mie. Inclusiv viata. As fi putut sa te las sa mori, de fiecaredata cand ai vrut sa o faci. As fi putut sa nu fiu langa tine, nici macar din departari.
Daca am ales sa o fac totusi a fost pentru ca am vrut mereu ca eu, tot ce am eu, tot ce sunt eu, sa fii si tu. Nu poti sa hotarasti pentru mine cand imi voi lua totul inapoi. Pentru ca tot ce ai, nu a fost niciodata al tau. Pentru ca tot ce ai acum, nu iti foloseste. Pentru ca tot ce ti-am dat, imi apartine numai mie. Si pentru ca stiu ca nu te poti opri sa nu imi ceri mai mult. Si pentru ca nu poti intelege ca ti-am dat tot.
Poate ca intr-adevar esti doar o himera… asa cum poate si eu cred ca ti-am dat odata totul…
