anizaima

Simti cum tot sangele ti se urca in cap. Si simti cum fiecare vena a ta va exploda in curand. Si mai simti ca daca nu faci ceva, urgent, tot sangele ala care fierbe in tine va arata tuturor ce tineai in tine. Bune si rele. Mai multe rele. Mai putin rele decat alea chiar rele sau mult mai multe bune decat raul cel mai rau.

Cauti o tigara. Si nu gasesti. Nu pentru ca nu exista ci pentru ca de atat rau, nici pe astea nu le mai vezi. E destul aer iti spui, dar nu destul cat tu sa poti respira. E destul de departe totul, dar nu indeajuns incat sa nu te afecteze. Si uite, parca totul se misca fara tine, cu toate ca doar tu trebuie sa faci fata la tot.

Ce dracu e asta ma? Eu nu sunt asa, iti spui injurand printre dinti. Da, tu de fapt nu tipi la oameni care vor sa te ajute. Tu urli inauntrul tau si nu te razbuni pe ei. Tu nu zambesti frumos din principiu, iar acum esti obligat sa faci toate astea. De ce? Chiar conteaza atat de mult asta? Nu. Ei bine, nu.

Asa ca astepti ziua in care aerul va fi respirabil. Nu conteaza ca ai zis ca nu te intorci. Nu conteaza pentru ce vroiai sa pleci. Acum, tot ce conteaza este sa-ti fie tie bine. Pentru ca stii ca asa, acum, nu iti e. Tot ce mai conteza este libertatea pe care o simteai, chiar daca nu asa cum ti-ai fi dorit. Asta e tot ce conteaza.

Fara ascensiuni tumultoase. Fara bani foarte multi. Fara relatii suspuse. Fara zambete false. Fara compromisuri pentru a castiga. Tu nu esti asa. Si stii bine asta. De fapt stii bine cine esti si unde vrei sa ajungi. Iar asta nu e un drum. E doar o autostrada care alearga mult prea incet pentru tine. Si asta te ameteste. Pentru ca cei care merg pe ea se misca haotic. Nu stii daca iti sunt aproape sau vor sa te ingroape. Si cine stii cu certitudine cum e de fapt, te lasa sa alegi.

E ok asa… sa renunti ca sa castigi mai tarziu. Eu acum vreau sa renunt!

Daca viata crezi ca ti le-a aratat pe toate la un moment dat, ei bine sa nu te surprinda ziua in care descoperi ca nu te mai poti minti! Sa nu fii surprins cand cineva scoate la suprafata tot ce vrei tu sa ingropi mai adanc, cand lumina ia locul unui intuneric pe care tu il accepti de o buna perioada de timp…

Daca ai crezut ca stii totul despre tine, cineva iti va arata cat de putine stii, de fapt! Daca te consolai cu ideea ca nimic nu te va mai surprinde vreodata, uite ca Ea a reusit sa-ti darame toate valorile. Uite ca nu a trebuit sa spuna nimic. A stat si te-a privit, indeajuns de adanc incat sa spui totul. Indeajuns de rece incat sa constientizezi, indeajuns de puternic incat sa vrei.

Si de atunci… totul e altfel. Poate ca cei care nu cred in cuvinte mari vor realiza asa ca “pentru totdeauna” inseamna “niciodata”. Sau ca “niciodata este pentru totdeauna”, atat timp cat “nimic inseamna totul”…

Zambeste si se face soare
Pe cararea unei vieti imbracata in nisip de mare.
Zboara peste munti si ape
Si respira, dincolo de toate…

Zana iti e nume si pe al tau altar
E inima si sange, puse iar pe jar
Ce-ti cauti intr-o lume ce singura se vinde
N-ai sa gasesti si cine nu iti spune, minte!

Copil si inger, demon inaltat,
O vraja fara nume azi intre noi a stat!
Femeie te numesti, dar numele ti-i soapta
Iar ochii tai fara sa stii
Trec dincolo de orice poarta!

Si-ntre intrebari fara raspuns de te vei pierde
Nu lacrimi, nici o vina, n-o vei crede
Asa ca banuieste ca vinul iti va fi de-ajuns
Cand inspre mine, de-ai sa vrei
Vei merge sus…

S-a terminat. Trebuia sa se si termine. De fapt, trebuia sa se termine. Si exact asa a fost. A luat cu el o parte din chestiile lumesti. A sters-o romaneste chiar daca o mare parte din el nu mai e asa.

Dar trebuia sa se termine pentru ca visele de genul asta nu au cum sa traiasca aici. Nu s-a simtit confortabil in lumea asta. Nici noi nu ne-am simtit chiar in largul nostru. Si discrepanta s-a vazut. Evident, pentru cei care stiu sa citeasca. Restul au zambit frumos, au multumit politicos pentru miraj, pentru povesti si si-au vazut de ale lor. Nici pentru mine nu a fost mai altfel. Asa se intampla de obicei cand iti construiesti o lume utopica, in jurul unei necunoscute. E algebra pura. Nimic altceva. Cu toate ca imi doream sa fie altfel. Cu toate ca eu ma asteptam sa fiu altfel. Nu s-au intamplat toate dupa cum am crezut eu. De fapt, nimic nu s-a intamplat asa dupa cum prevedeam eu. Uite ca de data asta a existat o situatie pe care eu nu am putut sa o controlez. Nu o consider o infrangere. Mi-a facut placere sa vad vise realizate, vise transformate prin puterea umana, in realitate.

Asta mi-a dovedit mie ca se poate. Chiar orice se poate. Evident, cu multe sacrificii, uneori ireparabile. Dar pana la final, inclin sa cred ca a fost bine. Nici unul nu a plans. Pe nici unul nu l-a durut. Sau asa paream. Eu am citit o pagina din istoria lui. El, nici macar o litera dintr-un vers. E bine asa. Pentru ca a rascolit multe ape care nu se vor mai linisti niciodata. E si mai bine asa, pentru ca mi-a oferit, pe langa obiecte care lucesc, un cadou neinsemnat. Mi-a aratat o realitate pe care fara el, nu aveam sa o descopar decat mult prea tarziu. Mi-a aratat cat contez, cat insemn, ce reprezint, pentru cei pe care eu zilnic ii aveam alaturi aici. Adica aproape nimic. Si again, poate daca nu exista American Dream, nu vedeam asta de una singura. Din prea putin curaj. Din mult mai putin interes. Dintr-o nepasare falsa, dar caracteristica mie. Si din prea multa iubire. Deci da, inca un adevar descoperit tot de el: love is fuckin’ blind!!!

Asa ca l-am condus frumos, fara sa-mi mai pese daca dormisem in ultimile zile mai mult de 10 ore. L-am condus si ne-am tinut de mana pentru o clipa. Indeajuns ca sa stiu ca intelege, prea putin ca sa-mi dau seama daca ii pasa cu adevarat. Ne-am imbratisat, iar odata cu acest contact, am simtit cum isi doreste mai mult decat orice sa plece… nimic nu-l mai tine aici. Nu are radacini, nu are regrete, nu are nici macar vise. Pentru ca el insusi este un vis, un vis venit de mult prea departe ca sa poata respira aerul romanesc.

Asa ca, American Dream a plecat in aceasta dimineata, in tara lui. O lume utopica, in care el s-a incadrat de minune. A lasat aici niste ochi care il urmareau, cum dispare, cine stie pentru cat timp. Eu zic ca pentru totdeauna. Ei cred altfel. Dar in urma lui, erau doar acei ochi. Si ai mei. Nu s-a uitat in urma. Stia ce lasa, dar stia mai bine ca oricine, pentru ce lasa. Si asta i-a fost de ajuns sa nu sufere prea tare.

Ma bucur ca a plecat. Pentru ca daca ar mai fi stat, mi-ar fi aratat poate si alte grozavii. Ma intristeaza ca si-a luat zborul. Pentru ca daca ar mai fi ramas, poate ar fi avut puterea sa le insufle si celor de aici, din entuziasmul si vointa lui, din curajul si spiritul sau liber. Asa, lasa in urma o Romanie fara parcari. Si paseste sigur, intr-o America plina de vise. Exact ca al lui. Exact ca ale noastre, acum dupa ce ne-a insuflat microbul. Sau mai bine spus, exact ca ale celor ce ii seamana. Caci visul meu nu va trai niciodata in America. Si nici in Romania. Si nici intr-o lume plina de zambete false. El stie ca eu stiu asta. Mai stie ca nu sunt ce par a fi mereu. Si ca nu voi arde prea mult. Iar eu stiu, ca pentru prima data in atata timp, cineva dintre ei a citit fara sa stie vreun alfabet complicat…

Cu fruntea tremurand a spini
Tu cazi incet si te inclini
Peste a sufletului soarta
A lumii dulce indurare, inselata.

Si Steaua care pentru tine-a rasarit
Se duce-ncet catre un asfintit!
Catre o viata innodata-n radacini
Al neamului avant, taiat… si tu suspini!

Si Codrul de te tace-acum
Stie ca geniul nu s-a prefacut in scrum
Si cel Calin invaluit de basm
Craiasa din poveste cauta si azi.

Nimic din sunetul de arme
Nu-ti mai asterne versuri catre ale tale doamne.
Si Mircea, Stefan, un Decebal ranit
Toti stiu acum, unde-ai trait.

Noi, printre muritori om spune odat’
Ca Eminescu, dacul, nicicand n-a existat!
O Floare- Albastra ce priveste cu nesat
Un neam ce cauta intr-un trecut
Sa aiba iar dezvat…

Luceafar bland, acolo unde esti
Cu zambet nesfarsit sa ne privesti!
Invoca pentru noi pe Kamadeva
Si da-ne drept intelepciune, pe Diana.

Da-mi mie cantul umerilor tai
Tacerea ce privea muntii cei goi!
Da-mi slova cea maiastra si pururea fecioara
Caci e pacat ca Doina in gandul tau sa moara!

Sa tin inca o data versul tau
O, dulce inger bland, Ce suflet trist, amar si greu
Adio e prea crunt cand zorii se arata
Revedere-n vesnicie, Luceferi si un Daca…

Toate cuvintele subliniate reprezinta titlurile unor poezii eminescine! Restul sunt copyright Anizaima!