Zice-se ca ar fi trebuit sa scriu despre asta cu mult tim p in urma si am primit reprosuri ca n-a aparut. Asa ca fara prea multa vorbarie inutila trec la fapte. Minuni ale Romaniei zici? Iata:
- Sarmizegetusa Regia
- Portul popular plin de invataminte ascunse
- Biserica din Densus
- Constantin Balaceanu Stolnici
- Jeana Gheorghiu
- Pestera de sub Bucegi (e, pe asta n-o stiati, nu?)
- Calitatea de roman, ca urmasi ai stramosilor nostri
Nu neaparat in ordinea asta. Si va anunt inca de pe acum ca nu vreau sa comentez nici macar una din pozitiile de mai sus, din motive obiective si bineinteles, subiective rau pentru voi. So… asta e topul minunilor romanesti. Nu am stiut unde sa incadrez totusi viata insasi, ca minune ca o traim pe plaiul mioritic. Poate ii gasiti voi un loc in alte topuri. Nu de alta dar la mine cele 7 minuni s-au epuizat.
Permalink
2 Comentarii
El ma intreba: “Ce mai conteaza 10 minute in viata unui om”? Ei bine, tocmai acele zece minute pot conta enorm. Pot descifra o viata de intrebari, pot trage linie asupra anumitor evenimente, pot sa te aduca in stare sa traiesti cele mai fericite momente sau sa-ti aminteasca de lacrimile reci si triste.
10 minute pentru cineva care iti este drag si pe care stii ca intr-o zi nu il vei mai vedea, acele 10 minute incep sa reprezinte totul. Si pentru tine, si pentru acea persoana. Atunci cand asisti fara sa poti face nimic la momentul in care vezi cu ochii tai cum se scurge viata din cineva, cum dintr-o privire plina de intelesuri altadata acum nu mai e decat un strigat de ajutor si o infinita neputinta, atunci incepi sa pretuiesti acele 10 minute.
Atunci abia incepi sa-ti doresti sa fi fost tu in locul acelei persoane, sa fi fost oricine altcineva care merita o astfel de soarta, numai sa nu fie ea. In acele 10 minute ai timp sa te gandesti la toate momentele in care ai preferat sa fii cu altcineva decat sa stai cu ea, la toate zilele in care dimineata nu vroiai altceva decat sa privesti rasaritul in loc sa te uiti in ochii ei.
10 minute… si totul se poate sfarsi intr-o clipa lasandu-te sa te intrebi o viata intreaga: de ce? Pentru ca asa ii este scris, ai putea spune tu. Pentru ca nimeni nu alege cand moare sau cat ar vrea sa traiasca. Pentru ca odata si oadata tot s-ar fi intamplat. Sau, pentru ca tu sa inveti din toate astea si sa nu fii niciodata altfel decat esti. Pentru ca toata suferinta acestei persoane sa te intareasca pe tine, sa te ajute sa fii mult mai echilibrat in tot ce faci si nu sa te ajute sa te razbuni. Pentru ca, oricum nu ai pe cine.
Si tot in 10 minute vei ajunge si tu intr-o zi sa pretuiesti viata. In 10 minute iti vei aminti cat te durea sa privesti aceste 10 minute in ochii altcuiva, iar acum altcineva le vede in ochii tai.
Pentru ca, cateodata, doar cateodata, 10 minute reprezinta tot ce ai. Iar in ele vei concentra toate realizarile tale de-o viata, toate nereusitele, toate zambetele primului tau copil, toate liniutele si bastonasele invatate noaptea, toate imbratisarile celui de-al doilea copil, toate realizarile lor, prima zi de scoala, prima zi de facultate, prima diploma, primul job, prima casatorie. Si primele fire de nisip aruncate spre soare, primele picaturi de ploaie atunci cand ii invatai ce inseamna muntele si toate momentele frumoase pe care ti le-au daruit, numai pentru faptul ca tu i-ai invatat sa traiasca.
Si, tot in acele 10 minute vei invata sa-i spui ca ii multumesti pentru toate astea, unei singure persoane. Aceea pentru care viata nu a insemnat niciodata 10 minute. Ci… clipa cu clipa, fiecare secunda!
Permalink
2 Comentarii
