De foc si umbre va pieri omul!
Nu stiu de ce dar, din ce in ce mai des realizez ca traiesc in lumea asta. Nu-mi face nici o placere sa descopar zilnic ca oamenii sunt mai rai decat raul. Ca raul devine mic copil pe langa rautatea de care poate da dovada rasa umana.
Si, cu atat mai mult cu cat tata (pacat ca nu l-am ascultat de cate ori ma indemna sa revin cu picioarele pe pamant) mereu a avut grija sa ma previna de parsivitatea acestei lumi. Iar eu, in prostia si ignoranta-mi caracteristica nici ca-l bagam in seama, zicandu-mi in sinea mea ca el habar nu are pe ce lume este.
As vrea ca, macar o clipa sa pot da inapoi pentru ca, intr-un moment sau altul sa ma trezesc la indemnul lui. Dar nu poate fi asa. Si nici nu va mai fi vreodata. Asa ca, iata-ma pusa in fata faptelor implinite si, constat cu stupefactie ca, exact oamenii in care trebuie sa te increzi, exact oamenii cu care ai crescut si credeai ca te iubesc (si nu vorbesc aici de familia mea) tocmai acei oameni despre care inveti ca trebuie st e ajute si sa te pretuiasca, sa-ti fie alaturi ca si parinti spirituali, ei bine, chiar ei iti sunt cei mai apropiati dusmani. Lupii Negri isi arata in sfarsit, fata.
Nu stiu daca pot spune ca simt dezamagire, cat dezgust. Nu tristete, cat o otrava mult mai puternica a sufletului, rautatea. Care de altfel, nu imi sta in caracter, cu toate ca incerc din rasputeri sa fiu catodata, asa. Imi doresc din tot sufletul ce e mai rau pentru acesti falsi oameni, pentru aceste finite care nu merita sa traiasca, cu atat mai mult sa se bucure de viata sau de copiii lor. Si stai cateodata si te intrebi, cum aceste bestii cu chip de om pot crea o viata atat de inocenta si perfecta? Ei bine, pot. Si pot pentru ca tocmai acea viata sa le fie la un moment dat, lectie!
In alta ordine de idei, nu stiu nici daca am lacrimi pentru a sterge ce reusesc ei de fiecare data sa sape in sufletul meu, ori de cate ori le este pronuntat numai numele, cu atat mai mult sa mai si aud ceva despre ei. Imi este rusine ca eu pot cunoaste astfel de oameni. Imi este rusine ca, unii dintre ei poate m-au tinut in brate si m-au alintat in vremuri de mult apuse. Imi este rusine ca le-am sarutat mana intr-un moment important din viata mea si, mai mult decat atat, imi este rusine ca am putut, macar pentur o clipa, de dragul unei personae foarte dragi mie sa cred ca pot fi altfel.
Imi este rusine ca am fost slaba si am cedat de multe ori in fata lor, ca le-am putut darui chiar si un zambet atat de pretios pentru mine, ca le-am calcat pragul crezand ca daca stau intr-o casa in care au locuit oameni, pot fi si ei denumiti astfel. Imi este rusine ca nu l-am ascultat pe tata, ca nu am crezut in el, ca am putut macar o clipa sa-mi imaginez ca lumea, desi iti zambeste, desi iti aduce flori, desi te lasa sa ii mangai copiii, te poate ucide in halul asta, otravindu-te!
Asa ca, cu toate ca din punctul meu de vedere aceste scursuri umane nu merita nici macar cele mai crunte pedepse pentru faptele lor, pentru ca si ele ar fi prea pretioase in fata unor astfel de specimene, eu ma voi lupta cu mizeria umana!
O voi tara (a se citi “tiri” cu diacritice) prin toate chinurile iadului, voi face pact cu toti prietenii intunericului si voi invoca toate fetele mele diabolice pentru a-i face sa regrete fiecare picatura din patetica lor viata, despre care cred cu certitudine ca o merita!
lucianv a zis,
august 22, 2007 at 4:46 pm
Nu ştiu cât de creştinesc este să le doreşti răul oamenilor aceia (cu toate că poate merită mult mai mult), la fel cum nu ştiu dacă e bine să judec ce e bine şi ce nu e bine în cazul tău.
Nu trebuie să faci nimica împotriva lor, să le doreşti şi să încerci să le provoci răutate, pentru că atunci pentru tine nu ar mai exista Dumnezeu. D-aia este El şi va avea grijă de toate. Tu întoarce şi celălalt obraz şi stai liniştită, că toate vor fi bine.
Poate că ai fost slabă că ai cedat uneori, dar ştiu sigur şi că vei fi mândră de victoria morală (şi materială) asupra acelor fiinţe.
Ce a fost a fost şi tot ce mai rămâne este prezentul şi viitorul, pe care tu le gestionezi şi pe care ar trebui să le priveşti la rece. Eşti om, şi poţi să cazi în plasa celui cu corniţe şi poţi să nu acţionezi bine. Calmează-te, gândeşte-te de câteva ori şi apoi vezi ce-i de făcut.
Ştiu că vei nu acele bestii te vor doborî, ci tu le vei pune la pământ. Şi chiar ceva mai jos.
Eşti puternică şi ştii asta.
anizaima a zis,
august 22, 2007 at 4:53 pm
Si poate, uneori, in fata atator nelegiuiri, uit si cat de puternica sunt si mai ales, cine sunt eu. Mult deasupra lor!